Giving up

In ultimul timp mi-am spus ca I give up. Ma oboseste prea tare timpul asta.

Asa ca I gave up. Doar pentru un timp. Pentru un timp fara ore. A fost un drum lung, si apoi un timp de tacere.

Iarasi, am impresia ca in locul acela ma asteapta mereu toate raspunsurile, ascunse cumva in urmele pasilor mei, lui, lor, toti pasii care au trecut pe acolo si care au lasat urme vizibile in ciment, pasi care erau mici si au devenit mari. Lucruri care se schimba.

(E ciudat; pentru ca eu in clipele astea am impresia ca nimic nu s-a schimbat si ca nimic n-o sa se schimbe niciodata.)

 Dar acela e alt timp. E un timpul ala din afara mea, e linistea si inceputul de toamna de acolo. Stiu ca lucrurile se schimba, dar unele lucruri nu se schimba niciodata. Locul ala il regasesc mereu cum l-am lasat. Si pe mine ma regasesc asa cum ma stiu. Si asta face bine. Mirosul de tacere si trecut.

Eroii mei de la Beijing

Prima olimpiada pe care am urmarit-o cu adevarat a fost ce de la Sydney din 2000. Sunt sigura ca mai vazusem si de la Olimpiadele anterioare cateva concursuri, dar pe cea de la Sydney am urmarit-o cap-coada. Si toate sporturile! M-am indragostit atunci de baschet, handbal, inot, sarituri in apa si mai ales decatlon. Am asteptat apoi cu nerabdare Olimpiada de la Atena, la care din nou am vazut aproape toate event-urile.

La Beijing, din pacate, lucrurile s-au schimbat. Din cauza fusului orar si a jobului am vazut doar putin din cele intamplate, in mare parte doar reluarile si rezumatele. Totusi, au fost cateva performante care au iesit in evidenta si cativa sportivi pe care nu ii voi uita prea curand.

In no particular order, they are:

Rafael Nadal – el chico de oro

A fost un an perfect pentru Rafa, cu victorii la Roland Garros (a patra oara consecutiv, la a patra participare) si la Wimbledon (primul spaniol care triumfa in All England Club dupa 42 de ani), incununate de Jocurile aurul olimpic, castigat dupa o finala cu simpaticul si mereu surprinzatorul Fernando Gonzalez. Pe 18 august, Rafa a devenit numarul ATP, detronandu-l pe Federer dupa 237 de saptamani.

Daca Michael Phelps ar fi o tara…

 .. ar fi pe locul 10 in clasamentul pe medalii. ‘Regele Midas’ a concurat in 8 probe, castigand tot atatea medalii de aur si stabilind 7 noi recorduri mondiale si un nou record olimpic. Phelps si-a dominat net adversarii, probleme avand doar in finala de 100 metri fluture, in care l-a depasit pe sarbul Mirolav Cavic cu doar o sutime de secunda. Din cele 8 proble la care a participat, 3 au fost de stafeta.

Usain Bolt – Superman pe pista de atletism

Usain Bolt a surprins o intreaga lume pe 16 august, cand a castigat finala de 100 m, stabilind un nou record mondial cu o lejeritate de neimaginat. Spectaculosul jamaican si-a repetat succesul si in finala de 200 m, oprind cronometrul la 19,30 – cu 2 sutimi mai putin fata de recordul anterior. In finalele stafetelor, profitand de lipsa americanilor, Jamaica a castigat (cu record mondial) finala de 4×100 m; astfel Usain, care a alergat in al treilea schimb, si-a adaugat al treilea titlu olimpic in palmares.

Maarten Van der Weijden – un altfel de erou

Proba de inot 10 km in ape libere nu e una care sa atraga prea multa atentie mediatica, in mod normal. Dar olandezul care a castigat aceasta proba la Beijing a emotionat prin povestea sa. In 2001, Maarten a fost diagnosticat cu leucemie, boala pe care a reusit sa o invinga si dupa 2 ani a revenit in competitii. Bunul lui prieten, Pieter van den Hoogenband, l-a sustinut si incurajat in tot acest timp.

Espana – un argint stralucitor ca aurul

In ultima zi a jocurilor, baschetul si-a jucat finala de vis: Spania – USA, cea mai buna echipa europeana impotriva ‘Dream Team’-ului american. Victoria a fost a americanilor, cu 118 la 107, dar medaliile de argint de la gatul spaniolilor au facut mandru un intreg popor.

Performantele romanilor

- Alina Alexandra Dumitru – aur la Judo

- Georgeta Andronache si Camelia Susanu - aur la Canotaj 2 rame fara carmaci

- Constantina Dita Tomescu – aur la Maraton

- Sandra Izbasa – aur la Sol

- Ana Maria Branza – argint la Spada

- Romania (echipa feminina) - bronz la Gimnastica

- Mihai Covaliu – bronz la Sabie

- Romania (echipa feminina) – bronz la Canotaj – 8 rame cu carmaci

Romania a castigat in total 4 medalii de aur, 1 argint si 3 bronz, ocupand locul 17 in clasamentul pe natiuni.

 Alti campioni care m-au impresionat:

- Surprinzatoarea Islanda, ajunsa de nicaieri pana in finala handbalului masculin

- Argentina – isi pastreaza aurul la fotbal masculin

- Nastia Liukin – 5 medalii la gimnastica (aur la individual compus, 3 medalii de argint si un bronz)

- Elena Isinbaeva – medalie de aur si record mondial la saritura cu prajina

Pe cine am vazut prea putin:

      

   -=- Jordan Jovtchev -=-                       -=- Roman Sebrle-=-

      

         -=- Hoogie -=-                        -=- Alexandre Despatie -=-

the world’s a better place when it’s upside down

 

Thank God for Fridays!

Mi se pare normal sa vreau sa imi impletesc zboruri de pasari printre degete.

 

Cred ca ma simt izolata in ultimul timp. Instrainata. De prieteni, de oameni, de lucrurile care imi plac, de mine. E acel timp de indepartare. Ca un satelit, orbitand in jurul unei planete, sunt cand la perigeu, cand la apogeu fata de ceea ce imi place, fata de ceea ce stiu.

 

Acum sunt la apogeu – distanta maxima – si mi-e greu sa vad ce stiu, si uit sa imi placa ce imi placea. E o pierdere din vedere a reperelor.

  

There is more to explore.

But I need time to breathe in.

And, more important, to breathe out.

Is it time that I need? Time away, timp rupt, distanta… E atata amestec de lucruri vechi si noi in timpul asta, si nu-mi amintesc cum sa respir.

 

Daca mi-e dor de D. nu stiu, da, imi este, dar e departe acum, stiu ca e departe si mi-e dor de el pt ca nu am de ales, daca as putea alege, as vrea sa il uit de tot, ma enerveaza toate lucrurile legate de el pe care nu le-am uitat, si ma enerveaza ca am uitat deja multe lucruri si ma enerveaza ca nu l-am mai vazut si nu am mai vorbit cu el de 2 saptamani, iar daca l-as vedea sau am vorbi m-ar enerva si asta foarte mult.

 

Pentru ca m-am saturat de jumatatile astea de masura, care nici macar jumatati nu sunt, ci mai degraba sferturi si m-am saturat ca de un minut e ora 2 si 4 minute si tare as vrea ca pt vreo 4 ore sa nu mai existe nimeni pe pamant, niciun om, real sau virtual, vreau doar sa dorm 4 ore sau sa merg pe strazi pustii, fara sa fac poze, sau sa ma intind pe asfaltul fierbinte, sa imi ingrop umerii in praful subtire si cald si sa nu imi pese. Sa tac sau sa tip si sa nu afecteze pe nimeni ce fac si mai presus sa nu ma afecteze pe mine ce fac altii pt ca nu exista altii si the world’s a better place when it’s upside down.

 

Mi-au ajuns distractiile si excitement si calatorii si locuri noi; mai mult decat toate astea tanjesc dupa tacere, inconjurandu-ma ca o sfera. Am imaginea asta, a mea, culcata in iarba, la tara, cu mainile intinse si deschise spre cer, si doar verde in jurul meu, fara oameni, fara lady-bugs, fara niciun pic de zgomot care sa aminteasca de prezenta a altceva in afara de iarba si cer si nori si tacere.

 

Ma simt atat de departe de mine acum, incat nici nu stiu daca imi plac pozele inramate cu negru sau nu.

De aici.

Despre oameni

Cred ca parerile mele (mai potrivit probabil sa spun impresiile mele) despre oameni oscileaza intre:

- sunt teribil de amuzanti

- sunt foarte interesanti, mai ales relatiile care se stabilesc intre ei

- si sunt groaznic de plictisitori.

 

De-a lungul timpului, raportul meu cu oamenii a trecut prin mai multe etape, fiecare caracterizata prin cate o fraza:

1. I have nothing in common with people

2. OMG! People can see me??!!??

3. Oamenii sunt teribil de amuzanti.

 

Primele doua etape au fost cum au fost, dar aceasta a treia pe care o traversez acum ma distreaza ceva de speriat.

 

‘Ceva de speriat’ e o expresie pe care o foloseam eu (in exces ) la un moment dat, iar un prieten din acel timp a imrpumutat-o de la mine si o mai foloseste inca si acum. Ma amuz cand il aud si mi se pare interesant cum o chestie atat de mica poate lega 2 oameni, pentru ca imi spune ca isi aminteste de mine de fiecare data cand spune asta, iar eu acum ma gandesc la el cand o spun. )

 

Exista o persoana pe care nu o simpatizez in mod deosebit, sentimentul fiind reciproc – dar fiindca ne intalnim des si suntem nevoite sa petrecem cateva clipe impreuna, binenteles, socializam. Si pentru ca nu avem prea multe in comun, glumim pe o singura tema si anume cum mie imi place sa fie cat mai cald. Si despre asta schimbam 2-3 replici de fiecare data. Asta e gluma noastra, that’s our thing. The only thing. Mi se pare foarte amuzant.

 

Mai am o prietena care are o personalitate… hmm… deosebita, sa zicem. Vulcanica, self-centered, agitata, vorbeste tot timpul si despre orice. Ce ma distreaza tare mult la ea este ca de fiecare data cand se cearta cu cineva (si se cearta destul de des) ii arunca ca replica de incheiere un ‘Mult succes!’ spus pe un ton apasat, de parca ar fi ultima oara cand vorbeste cu persoana respectiva. Ceea ce pe mine ma face sa bufnesc in ras, chiar si cand sunt eu destinatarul ‘urarii’.

 

Alt lucru amuzant la oameni mi se pare nevoia asta de a comunica, devenita oarecum ‘obligatie’, cu ajutorul tehnologiei. Daca stai la o terasa si privesti la mesele din jur, o sa vezi cat de multi oameni, aflati la aceeasi masa, vorbesc de fapt la telefon cu alta persoana. Saptamana trecuta am vazut un cuplu, plimbandu-se pe faleza, tinandu-se de mana si vorbind fiecare la telefon. Am inceput sa pariem daca nu cumva vorbeau de fapt chiar unul cu altul la telefon.

 

Eu nu sunt o persoana cu care e usor de locuit. Am fixurile mele si telecomanda trebuie sa fie la locul ei, iar perdeaua neaparat asezata cum trebuie. Dar am locuit de multe ori cu altcineva in aceeasi camera sau casa pt o perioada mai lunga sau mai scurta de timp. Si convietuirea asta mi se pare cel mai bun mijloc de a cunoaste complet pe cineva – si o reteta sigura pt certuri aproape zilnice :mwahaha:

 

Dar ma indepartez de la subiect. Relatiile dintre oameni mi se par atat de interesante!

 

Fratele meu are si el o personalitate… deosebita Avem atat de multe lucruri in comun si atat de multe gusturi comune (dupa ani de influetza/manipulare am ajuns sa il fac sa ii placa cam tot ce imi place mie ) Dar avem si parti diferite, atat de diferite! – e practic opusul meu. Si astea ma scot din sarite – cand se ciocnesc de ale mele.

 

Ma rog, am obosit. Iarasi, oamenii ma obosesc . Nu stiu daca am spus tot ce aveam de spus, bine, nu stiu exact nici ce vroiam sa spun, dar vor fi si alte zile.

Se pare ca

  

Poza de aici.

Se pare ca daca porti o rochie verde vaporoasa, asculti Accidentally in Love si citesti cuvinte scrise in zile de vara din urma cu 2 ani – o sa ti se faca dor sa te intalnesti pe strazi sau in tramvaie cu un Crush blond.

 

Si daca mai este si miercuri seara, nici prea devreme, nici prea tarziu, in jur de ora 10, asa, si e cald si iesi putin pe balcon si simti mirosul de praf si ploaie indepartata – se prea poate sa ti se faca dor si de un si mai indepartat Sorin si de toate lucrurile pe care le-ai uitat despre el.

 

Si daca pui un wallpaper nou cu o plaja si citesti poezii despre umeri aurii si valuri atinse cu varfurile degetelor – s-ar putea sa vrei sa te arunci in viitor ca intr-o mare, pregatindu-ti un zambet pt orice te-ar putea astepta acolo.

ma simt ca o maree, la reflux

As vrea sa-mi tatuez glasul tau pe glezna dreapta,
sa-mi canti cu glas de sare cand m-atinge-un val…

Păstrează soarele pe care îl iubeşti,
Păstrează marea care te iubeşte
Păstrează paşii rătăciţi pe nisipul umed
Păstrează dimineaţa din ochii lui
Şi ceru-i alb la început de zi
Şi-albastru trist – târziu de seară

Păstrează zâmbetul de pe aripile pescăruşilor
Şi cântecul ascuns în ţipătul lor
Păstrează sarea ce-ncâlceşte părul
Şi nopţile cu suspinele mării
Şi clipa când, aruncându-te în mare
Te-ai simţit val înspumat

Păstrează sărutul de pe frunte
Când amundoi cântaţi acelaşi vers
Păstrează scoica albă, păstrează o vedere
Păstrează fire de nisip pe gene

Şi marea e şi dulce, şi sărată, şi amară,
Şi curată şi murdară
Şi albastră, şi verde, şi gri
Şi pustie şi plină de ochii mei…

A fost o clipa si a trecut si nu am cu ce sa o innod. Gandurile au zumzait, da, si m-am ciocnit de oameni si am fost cu adevarat fericita in cateva momente. Dar a trecut si am incercat sa fac nodul, dar nu a tinut si ata e doar putin incretita, probabil se va indrepta de tot cu timpul.

Ma simt ca o maree, la reflux.

Unsprezece

     

 De aici

          ”Ceea ce nu înţelege lumea în legătura cu zilele de naştere şi nici nu-ti spune nimeni niciodată, este că atunci cand ai 11 ani, ai totodata 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2 şi 1 an. Şi cand te trezeşti în ziua în care implinesti 11 ani, te astepti să simţi că ai 11 ani, dar nu-i aşa. Deschizi ochii şi totul este ca ieri, numai că este azi. Şi nu simţi deloc că ai 11 ani. Simţi ca şi cand ai avea tot 10.

           Ca şi în alte zile, ai putea să spui ceva prostesc, şi asta este partea care te face să fii încă de 10 ani. Sau poate că în unele zile simţi nevoia să stai în poala mamei pentru că eşti speriat, şi asta este partea aceea din tine care are 5 ani. Şi poate că într-o zi, cand ai să fii deja mare, vei simţi nevoia să plângi ca şi cand ai avea 3 ani, şi nu-i nimic rău în asta. Aşa-i spun mamei cand este trista şi îi vine să planga. Poate că se simte ca la 3 ani.”

        In fiecare an, in jurul zilei mele, imi aduc aminte de textul asta.

 

Acum stiu ca marea ma asteapta

 

Port in mine doruri de cer leganat de nori, de valuri brodate cu spuma… Port in ochi visuri de soare arzator, de umeri aramii pe care nisipul isi scrie poemul… Respir parfumul unei adieri sarate ce racoreste un apus inflacarat… Si zambesc adanc la doar gandul pasilor desculti pe marginea marii…

Mi-e dor de o dimineata continua

Iarasi imi numar orele pe degete si imi ies intotdeauna prea multe.

Iarasi imi visez libertatea in zile pline, cu pasi multi sau fara niciun pas.

Mi-e dor de tzara, zilele astea, mai multe decat de orice altceva.

Mi-e dor de leneveala cu Lucy in brate, mi-e dor de linistea de la amiaza, cand toata lumea doarme, mi-e dor de caldura galbena de acolo, de zgomotele slabe si familiare, de fierbinteala si golul si cautarea din camp, de albul satului cand se insereaza, de reviste vechi citite de parca ar fi comori, de savoarea pepenilor rosii sau a porumbului copt, de drumul pana la Dunare, de undite si carlige si barci vechi, de certuri fara motiv si de adormit impreuna la pranz, de jucat carti pe pietre sau badminton pana se face intuneric si nu mai vedem fluturasul, de mirosul de regina-noptii de pe alee, de culoarea noptilor si de sunetul vapoarelor care se strecoara pana la noi uneori, mi-e dor de cautarile si pasii ratacitii cand stii foarte bine ce cauti, dar nu vrei sa recunosti, mi-e dor de dorul de ei, de cei pe care nu o sa ii mai am niciodata si ii iubesc si mai mult parca in lipsa.

De povestile de cand eram eu copil, de cand era mama copil, de cand erau bunicii copii, de cand toata lumea era copil , atatea povesti, le stiu pe toate si le iubesc mai mult decat as crede.

Mi-e dor sa uit ce zi e, sa nu conteze ce zi e, mi-e dor sa zic ‘ah, aici nu se intampla nimic!’, mi-e dor de zilele acelea in care cel mai mare eveniment este ca am gasit un sarpe sau ca a adus chipsuri la magazin, mi-e dor de toti oamenii aceia pe care nu ii cunosc, dar ei ma cunosc toti pe mine si trebuie sa ii salut si sa vorbesc putin cu toti, si asa ma enerveaza chestia asta si atat de tare mi-e dor de ea…

Mi-e dor de Lucy si de pisici si de cine stie ce animale mai apar pe acolo, mi-e dor sa merg in vizita pe la oameni batrani si sa imi dea fiecare cate ceva bun, o dulceata, un pepene, gogosi, de parca as fi un copil de 5 ani , imi plac barfele lor mici si lumea in care traiesc ei, imi place cum vobesc si imi place ca le poti citi viata in ochi si imi place ca stiu sa zambeasca.

Imi place si intotdeauna mi-a placut forma pe care o ia timpul acolo, ritmul vietii, spuneam candva ca timpul e o apa statatoare acolo, si mi-e dor de felul cu se dilata orele si de felul cum se cerne lumina, de parca ar fi o dimineata continua…

Tarziu.Demult.

Poza de aici.

De ce tac, mă întrebi. Tac pentru că tu eşti trist când tac. Tac pentru că lumina vibreaza altfel când tac. Tac pentru că ochii tai au alta culoare când tac. Tac pentru că singuratea e mai calda când tac. Tac pentru că tu te gândeşti la mine când tac. Tac pentru că eu am alta voce când tac. Tac pentru că tăcerea se spune fără ocolisuri.