Marea. Noiembrie.

cosy autumn

E una din acele zile azi. Si o continuare a zilei de ieri, de altfel. E vorba de fapt de toate aceste zile mici de cand a inceput toamna. E vorba de things falling into place.

Nu sunt copilul toamnei, ca Simo. Dar ma simt bine in aerul asta rece si usor intepator, ma simt bine in orasul asta colorat in verde inchis si caramiziu, ma simt bine in pielea mea, in acest corp cu unghii mici si negre pe care le admiram in oglinda maxi-ului fara sa imi dau seama ca sunt ale mele.

Sunt zile de ascultat Holograf la radio si Leonard Cohen la CD, de citit si luat notite despre Budapesta, de rasfoit netul si ales dintre nuante de verde, de facut curat in cataloage si descoperit comori, de lenevit si visat dispersat, in oricate directii, de vazut lucruri frumoase si vechi cam peste tot in jur, de regasit o anumita liniste si o anumita emotie intr-un parfum nemaifolosit de mult timp. De vise de noapte cu zapada si poze si prieteni si de vise de dimineata cu drumuri si de vise de seara cu locuri potrivite.

De lucruri care se potrivesc si care sunt dragut de citit.

Your Hidden Talent

You are both very knowledgeable and creative. You tend to be full of new ideas and potential – big potential. Ideas like yours could change the world, if you build them. As long as you don’t stop working on your dreams, you’ll get there. What’s Your Hidden Talent?

Si chiar de cuvinte nespuse si de taceri cu care m-am obisnuit.

Si imi place toamna asta tarzie.

Nume

Tacere e numele locului.

Alb e numele sentimentului.

Rece e numele viitorului.

 

Ceata e numele timpului.

Clipa e numele timpului.

Tacere e numele timpului.

 

Timpul e tacut.

 

Taceri noi mi se incalcesc in suflet, alaturi de sentimentele vechi.

 

Toamna e numele meu.

numar

cinci sase sapte

numar clipele in care taci

 

patru sase opt

numar de cate ori clipesti

din doi in doi

pentru ca ai doi ochi

unul verde si unul acoperit de pietre

clipesti din amundoi

zece

 

douazeci douasunu douasdoi

numar clipele in care taci

 

unu doi trei

numar cate respiratii leg la rand fara sa te sarut

unu doi trei

umarul tau are culoarea diminetii

unu doi trei

 

nouasapte nouasopt nouasnoua

numar clipele in care taci

 

treistrei treispatru treiscinci

numar culorile de pe genele tale

treisase treisapte

 

unu

un gand de-al tau a devenit cuvant

Tacerea dintre cuvinte

The traveler

 

Foto de aici.

Cred ca as innebuni de fericire sa fiu in locurile pe care le visez. Madridul e un vis atat de mare, incat doar rostirea numelui lui ma face putin mai fericita (Stiu ca rostesc numele Madridului ca pe al unui iubit )

Parisul nu a fost niciodata o reflexie a mea, poate doar in 1998, cand Darren canta Truly Madly Deeply. Dar si acum, doar rasfoirea unei carti in care il simt adunat tot si doar privirea unei fotografii dintr-un unghi familiar mi-l aduce aproape in suflet si asta e ca o picatura noua de fericire in paharul meu vechi.

Si Atena am respirat-o cu nesat, iar peisajul de pe Acropole parea ca ma asteapta pe mine, si l-as fi vizitat in fiecare seara, as fi urcat acele trepte periculoase cu zambetul increzator ca sus e lumea mea, si m-s fi topit odata cu acele lumini in fiecare apus si as fi coborat pe intuneric, dar cu ochii stralucitori. Mereu si mereu.

E si asta o problema a mea: imi visez fericirea in alte locuri. Locuri indepartate, locuri greu de ajuns, dar nu imposibil, acum stiu asta. Cu 2 ani in urma sa fi fost, sau poate 3, ne spunea o profesoara si o prietena ca e sigura ca fiecare din noi vom iesi din tara si vom vedea locurile minunate despre care vorbeam. Imi parea (si mie, si celorlalti) greu de realizat, mie imposibil chiar la un moment dat. Dar viata are felul ei ciudat de a-ti arunca un vis implinit in fata cand nici nu te astepti.

Imi place sa calatoresc, imi place sa fiu in alte locuri, sa fiu aceeasi eu in alte locuri, sa fiu alta eu in alte locuri, sa imi regasesc o fericire visata sau sa descopar alta noua. Si mereu, aceasta fericire, veche, noua, regasita sau descoperita sau reinventata, mereu o impart in doua: si jumatate o iau cu mine, si jumatate o las in urma, sa o gasesc din nou cand ma reintorc.

Visele vechi implinite mi-au adus intotdeauna picaturi noi de fericire. Mai am cateva vise vechi care isi asteapta cuminti randul, si zi de zi adaug altele noi. Paharul se incarca, incet incet.

Sunt o colectionara de clipe fericite. Le port in mine ca intr-un ierbar si le rasfoiesc des. Sunt multe pagini albe in fata si multe locuri departe care ma asteapta.

Am liste. Sau am avut. Dar nu conteaza listele, caci vreau sa vad TOTUL de fapt. Mi se pare incredibila lumea asta, si vreau sa o cunosc si sa o respir.

Ma intreb de unde dorul asta de alergat in lume, cautand iarasi nu-stiu-ce, dar bucurandu-ma de orice lucru gasit de parca asta cautam de fapt dintotdeauna.

Si mi-e drag de lume, si mi-e sete de lumea asta ca de un pahar de apa rece, vreau sa o sorb picatura cu picatura, sa o descopar loc cu loc si om cu om si clipa cu clipa si simt ca nu as putea trai fara sa o cunosc complet, dar incet, rand pe rand, fir cu fir, secunda cu secunda.

Foto de aici.

Churches

 

Biserici in Braila, intr-o toamna calda. Nu stiu numele niciuneia.