Visare

Foto de aici.

Vreti sa va spun ceva? Eu am fost un copil naiv si visator. Si apoi o adolescenta-copil rea si visatoare. Bine, am fost multe: fericita, visatoare, romantica, deprimata, melancolica, speriata, retrasa, zambitoare, cinica, tacuta, curioasa, dezamagita, mincinoasa, tradata, tradatoare, dramatica (dupa cum se vede), rebela, prietenoasa, incapatanata, absurda, ambitioasa, rascolitoare, lenesa, indiferenta. Ca oricine. Am fost on the top of the earth si apoi ghemuita in cel mai ascuns cotlon. Si din nou. Am plans si am ras si am iubit cu incrancenare si cu entuziasm si cu naivitate, inevitabil. In toate felurile. Am ranit si am fost ranita, am uitat si am fost uitata. Am pastrat si sunt pastrata, stiu, prin sertarele cuiva. Am visat, incredibil de mult. M-am inconjurat de vis, fantezie, viata perfecta si am tras incet incet de visele mele pana au devenit realitate. Si apoi mi-am faurit altele pe care cu aceeasi incapatanare si insistenta le-am visat si transformat. Si iarasi.

Si au fost si zile in care, copilul devenit adult s-a trezit speriat, nemaiputand sa viseze cu ochii deschisi; zile in care, exagerand realitatea, nu gaseam locul sa ma ascund de ea. Si cu aceeasi indarjire am rezistat si-am cautat pana mi-am regasit visele.

Si au fost si zile in care mi-am dat seama ca si visele netransformate in realitati sunt frumoase. Sunt delicate si deloc efemere, devin chiar eterne pastrate in spatele pleoapelor, in varfurile degetelor, aproape atingandu-le cu adevarat, dar not quite.  

Acum, visele rareori mai prind forma concreta in spatele pleoapelor. Acum visele sunt ceata usoara ce ma inconjoara de fiecare data cand inchid ochii. Acum, visele sunt mici, incalcite printre gene, stralucind in ochi intredeschisi.

P.S. Stiti de proiectul Alexandrei Sandu, daydreamers? Imi pare atat de cald, intim si inspiring! In cuvintele ei:

“Mi-am imaginat o colectie de ganduri frumoase sterpelite de la oameni relaxati… mi-am imaginat culorile vii, pleoapele inchise peste visele lor, izolandu-i de galagia de afara – clipele in care nu mai exista materie asa cum o stim si fiecare isi dizolva grijile, nelinistile si dorintele intr-o liniste frumoasa, numai a lui.”

Foto de alexunu. Site-ul proiectului aici.

Green morning

      

Foto de aici.

                      

Aceasta melodie imi aduce aminte de dimineti colorate cu verde.

Aveam vreo 8 sau 9 ani, ma trezeam devreme, cand mama mea se pregatea sa plece la servici. Deschideam televiorul pe Rai Uno. Cantau mereu aceleasi melodii: REM, Bryan Adams, Whitney Houston cu I’m every woman, si inca vreo 2-3. Perna mea era verde. Daca intorceam putin capul vedeam o bucatica de strada, pe sub jaluzeaua verde. Mama mea se imbraca in spatele meu. Imi erau atat de familiare toate zgomotele: sertarele deschise, fosnetul hainelor, parfumul, cautarea cheilor, vocea ei, usa inchizandu-se, tramvaiele trecand. Si acelasi melodii, mereu, in fiecare dimineata. Si eu stateam inca mult timp dupa ce ea pleca, cu capul pe perna mea verde si calda de somn, cu ochii intredeschisi, privind pe sub jaluzeaua verde o bucatica de strada pe care treceau din ce in ce mai multi oameni.

      

Untitled

             

Eu am o problema in a-mi aminti. Desi nu uit niciodata. Functionez ciudat: uit tot timpul nume, intamplari, conjuncturi; imi amintesc cum ma simteam, cum ma faceau sa ma simt oamenii/intamplarile/conjuncturile.

 

Eu stiu ca totul s-a schimbat si ca totul se schimba. Dar sper, cu ridicola inocenta de copil, sa regasesc un zambet din trecut, o legatura, o intelegere, o completare. Dar: colega mea de banca nu mai e cum o stiam, prietenii mei sunt ai altcuiva acum, ce am iubit nu mai iubim, pana si scoala e vopsita in alta culoare.

 

Si eu m-am schimbat, cum altfel? Dar mi-e dor de trecutul acela si de mine din trecutul acela. Si nu pot sa nu simt ca am pierdut ceva. Ma chinui zile in sir sa imi amintesc porecla baiatului pe care l-am iubit, asa cum m-am chinuit luni in sir sa il uit pe el, intr-un trecut.

 

Si nu stiu de ce caut trecutul, dar o fac. Rasfoiesc pagini de jurnal, dar nu recunosc nimic din ce e scris acolo. Am fost eu asta? Am iubit eu asa, am crezut lucrurile astea, am cunoscut oamenii astia? Cand s-au terminat toate? Unde au disparut?

 

Da, mi-e dor. Si aflu vesti bune despre prieteni vechi si ma bucur difuz, pentru ca nu stiu pentru cine. Cu greu atasez imaginea lor de atunci cu numele lor si sunt descumpanita, pentru ca oricum imaginea de acum e cu totul alta. Si pe asta chiar nu stiu la ce sa o atasez.

 

Pierzandu-i pe ei toti, m-am pierdut si pe mine putin. Asta e.

(Cand nu am chef sa ascult nimic, ascult Travis) Asta fac acum.

   

E frumos

            

• sa deschizi ochii dimineata si sa simti inca visele pe gene
• sa razi cu lacrimi
• sa te reintalnesti dupa multi ani cu un prieten vechi si sa vorbiti de parca au trecut doar zile
• sa descoperi o fotografie frumoasa, plina de emotie
• sa te plimbi noaptea prin oras, pe strazi pustii
• sa rasfoiesti revista preferata
• sa ti se spuna ‘Mergi cu mine?’
• sa te trezesti imbratisata
• sa asculti ploaia si sa te simti trist sau fericit
• sa ti se spuna ‘te-am visat azi-noapte’
• sa iti incapa tot ce vrei sa iei cu tine intr-un rucsac
• sa miroasa a cafea dimineata
• sa locuiesti la bloc la etajul 4 si totusi sa ai doua cuiburi cu randunele la usa si sa iti cante greierii la fereastra toata noaptea
• sa primesti un trandafir galben fara nici cel mai mic motiv, doar pentru ca ai spus candva ca iti plac trandafirii galben
• sa te vezi pe tine in privirea lui
• sa ai mai putin de o saptamana pana la concediu
• sa ai unghiile mov ca acum 7 ani (deja?)
• sa se potriveasca perfect obrazul tau pe umarul lui
• sa bei o limonada rece intr-o zi fierbinte
• sa iti dai seama ca inca stii toate versurile de la As Long As You Love Me
• sa faci o lista cu lucruri simple si frumoase care te fac fericita

Despre credinta

     

                

Cumva, cred cu tarie ca lucrurile se rezolva in the end. Cu tarie poate ca e mult spus, mai degraba cred asa, instinctiv, fara sa pun la indoiala lucrul asta, fara intrebari. Poate ca asa cred unii oameni in Dumnezeu. Eu nu stiu daca cred in ce cred.

 

Acum cativa ani, fara vreun motiv anume, a inceput sa mi se pare usor ridicola ideea de Dumnezeu, ideea ca El exista undeva sus, privindu-ne pe toti, dirijandu-ne viata intr-un fel. Priveam spre unde ar trebui sa fie, dar nu il vedem, nu il vedeam asezat pe vreun nor, nu il gaseam in mine, desi am scormonit adanc. Bisericile nu mai erau incarcate de prezenta Lui sau de prezenta a ceva pe care, cand eram mai mica, o simteam de la primii pasi. Tin minte, aveam cred 14 ani, am fost la Iasi, la moastele sfintei Paraschiva si plutea in acea biserica ceva greu de definit, aerul parea mai dens, mai moale, timpul parca nu se misca la fel, lumina se cernea. Am fost impresionata, miscata. Toti de acolo erau. Paseau incet, vorbeau in soapta. Poate asta simteam de fapt, emotia acelor oameni umplea locul. Dar simteam!

 

Am fost impresioanta si de manastirea de la Slatina, construita de Alexandru Lapusneanu. Era liniste si totul alb sau doar curat acolo, si maicutele erau tinere si frumoase si una dintre ele avea un zambet intr-adevar angelic pe chip, vorbind despre Lapusneanu (care era si unul dintre preferatii mei). Poate ca atunci asta m-a impresionat: frumusetea ei si faptul ca vorbea atat de frumos, cu afectiune, despre unul dintre ’sangerosii’ domnitori.

 

Un alt moment pe care mi-l amintesc e drumul printr-o padure de mesteceni, cred, la iesirea dintr-o alta manastire. Era o carare ingusta si lunga, strajuita pe margini de mesteceni uriasi, ce se inaltau drepti pana la cer. Mi se parea ca stiu ei ceva, ca tind spre ceva, ca e ceva dincolo de noi. Eram copii atunci, si parca am tacut toti deodata, simtind, din nou, ceva. Ma gandesc acum, poate era doar lumina si praful si verdele frunzelor si poate oboseala noastra… Dar atunci simteam ceva.

 

Acum, dupa cum se vede, gasesc justificari acelor emotii de atunci.

                   

 

copilarii

    

   

Mi-a venit asa un chef sa am 14 ani si sa iubesc ca la 14 ani. Nu imi amintesc prea bine cum era. Doar acea senzatie care ma cuprindea cu totul, cand doar el era important si fiecare mic gest era absorbit in fundul sufletului si notat in jurnale mici scrise cu pix rosu. Mi-e dor de acei ochi mari si dornici de a prinde tot si deschisi, deschisi spre lume si iubire. Mi-e dor de naivitate si entuziasm, mi-e dor de copilarii. Vreau sa am 14 ani si sa stau pe treptele unei scari cu el alaturi. Un el brunet, strengar si nestiind ca eu il iubesc cu toti cei 14 ani ai mei.

…

Azi nu fac nimic, he he he. N-ar trebui sa ma amuz. Dar chiar nu am chef si e ne-chef din ala linistit si fara remuscari. Asta pentru ca ma simt atat de bine, pentru ca e vara, am chef sa alerg si sa stau la soare, sa fac poze si sa beau limonada, am facut deja cerere de concediu pentru august si de trei nopti visez valuri si nisip. Imi place vara.

…

Si imi amintesc fragmente mici de fericire mica, atunci cand totul este la locul potrivit. Una din acele senzatii este:

Dimineata de august la mare, ultima zi pentru ca seara am tren spre casa, soarele deja fierbinte la ora aceea, dar in spatele casei e racoare si bine, mananc ce mi-a mai ramas din tot ce am avut, paine cu branza topita si cascaval, miroase a verde si putin a sare, miroase a vara si a mare si a libertate. E un loc, o amintire careia ii apartin.

      

Ce-as fi daca as fi…

Foto de aici.

o lună: August – albastru, verde si auriu. Nici prea devreme, nici prea tarziu.
o zi a săptămânii: Sambata.
o parte a zilei: Inserare. Nu apus. Cateva clipe inainte.
o direcţie: Oriunde.
o virtute: Speranta
o personalitate istorică: Cineva uitat de istorie
o planetă: Intotdeauna mi-a placut Jupiter. Don’t know why.
un film: Casablanca
un lichid: apa marii, intotdeauna.
o piatră: colorata.
un tip de vreme: zi insorita
un instrument muzical: chitara
o emoţie: Dor.
un sunet: ploaia batand in geam
un element: foc
un cântec: RHCP – Road trippin’ – nu stiu de ce, asa simt acum…
o carte: Caietul de la Talamanca
un scriitor: Cioran
personaj de ficţiune: o sirena roscata
oraş: Madrid
o aromă: iasomie inflorita intr-o seara de mai
o culoare: lila
un material: hartie colorata
un cuvânt: dor
o parte a corpului: umar sau o geana pe obraz
o expresie a feţei: melancolie
personaj de desene animate: Dee Dee
formă geometrică: triunghi
număr: 7
un mijloc de transport: tren (oricine vrea sa fie tren)
o haină: o esarfa

Leapsa vine de la Andreea si pleaca spre Simona

 

UPDATE

Am descoperit un joculet asemanator facut in urma cu ceva timp, mai bine de 3 ani. Ia sa comparam raspunsurile Spuneam atunci:

 Daca as fiu o luna, as fi… Septembrie, toamna aurie cu rabufniri de vara târzie.
Daca as fi o zi a saptamanii, as fi… Sambata, în plin week-end, singura zi fara griji.
Daca as fiu un moment al zilei, as fi… inserarea, amestec de culori si simtiri.
Daca as fi o planeta, as fi… Venus
Daca as fi un animal, as fi… un fluturas
Daca as fi un lichid, as fi… apa marii
Daca as fi un instrument muzical, as fi… o ghitara
Daca as fi un sentiment, as fi… nostalgia
Daca as fi un element, as fi… focul
Daca as fi o melodie… hmm… chiar nu pot alege un singur cântec… poate “I miss you” – Darren Hayes… poate “Luz, amor y vida” – Santana… poate “Creep” – Radiohead…
Daca as fi un fel de mâncare, as fi… o tarta de fructe
Daca as fi o parte a corpului, as fi… ochi
Daca as fi un parfum, as fi… mirosul iasomiei
Daca as fi un obiect, as fi… o carte
Daca as fi un desen animat as fi… Mica sirena
Daca as fi o figura geometrica, as fi… un triunghi (ce întrebari sunt astea? )
Daca as fi un numar, as fi… sapte
Daca as fi o tara, as fi… Espana!
Daca as fi o masina, as fi… Corvette
Daca as fi o culoare, as fi… Liliachiu
Daca as fi un oras, as fi… Venetia
Daca as fi o limba, as fi… Espanol!

              

Concluzii:

1. Unele lucruri nu se schimba niciodata.
2. Altele da.
3. Dar nu lucruri ‘fundamentale’ cum ar fi: coloarea sau numarul preferat
4. Inainte scriam chitara cu ‘ghi’ (doar pentru ca pe atunci gandeam in spaniola).
5. As vrea sa fiu un triunghi, dar nu stiu de ce.

Trecut

Foto de aici.

Simona ma indeamna sa imi rascolesc putin trecutul. Mi-e greu, mi-am spus. Azi, acum. Mi-e viata plina de prezent. Am uitat ce intrebari nu am rostit si mi-am iertat toate greselile.

Dar, iata, vine seara asta de vara si din balconul meu miroase a toate verile trecute. Coatele se sprijinesc pe marginea balconului si ochii privesc pe cerul negru ca pe un ecran de cinema pe care defileaza imagini a ceea ce a fost.

A fost asa:

Întrebarea pe care nu am rostit-o: Mai cantam putin?

Greşeala pe care nu mi-o iert: Nu cred ca am facut greseli de neiertat. Fata de mine, cel putin, nu am gresit. Si, cred eu, atata timp cat esti corect cu tine insuti, esti corect cu toti ceilalti.

Am plecat, deşi ştiam că pentru totdeauna: Nu am plecat de nicaieri pentru totdeauna. Revenirile sunt mereu posibile, daca locurile sunt dragi.

Am tăcut : Mult, mult timp. Locul cuvintelor era in mine, nu in afara mea.

Regret: Doar cateva cuvinte spuse cu rautate de copil.

Defect dintotdeauna: Incapatanarea, as spune.

Îmi lipsesc: Bucuriile mici, de copil. Zilele fara o grija. Timpul fara ore. Acel fel de a simti si vedea lucrurile. Prietenii imaginari.

Am renunţat: La ce imi era de prisos. La masti si jocuri si puneri in scena. La planuri. Niciodata la vise.

Am pierdut: Legaturi.

Am uitat: Nume, date, motive. Niciodata emotii.

Am aruncat: Pastrez tot. Colectionez clipe. Ca intr-un ierbar.

Nu am ştiut: Daca am facut alegerile corecte, dar nu mi-a pasat. Am ales un drum si am mers pe el, fara sa fiu tentata sa ma intorc la rascruce si sa il schimb. Si timpul m-a facut sa vad ca fiecare pas a fost facut in directia corecta.

În fiecare noapte: Visez mult, incurcat, interesant, frumos.

Idle days

    

Foto de aici.

   

Sunt zile in care tacerea, revarsarea galbena a luminii si cararile familiare te fac sa numeri altfel clipele. Timpul capata consistenta moale a amintirii, usor insiropat de trecut. In acelasi timp, viitorul defileaza incet prin fata ferestrelor. Tragi cu ochiul catre el prin draperii albe si moi, dar nu indraznesti sa iti desprinzi mana din mana calda a prezentului.

Te uiti in oglinda si iti intalnesti ochii si vezi cum au inceput sa imprumute culorile altora.
Te plimbi printre cuvinte si iti dai seama ca uneori literele se leaga in alta parte.
Iti impletesti degetele cu o raza de soare si numeri firicele de praf care te ating in zborul lor.

Ritmul e cel al zilelelor cu zumzet de albine.
Racoarea e cea a aleii cu regina-noptii.
Dorul e cel al noptilor de vara, cu povesti spuse de vapoare.

Looking for the summer…

Cele mai placute lucruri in viata

  

Am primit anul trecut (well, ras-trecut) un cadouas de la cineva care continea cuvintele: The Best Things In Life Aren’t Things. A fost filozofia mea vreo cateva saptamani. M-am trezit cu cuvintele in cap astazi, si se pare ca inca mai este filozofia mea.

 

Cele mai placute lucruri in viata:

• diminetile luminoase, cand te trezesti in cantec de gugustiuci (imi aduc aminte de diminetile copilariei)
• prima zi din primavara cand e suficient de cald incat sa te incalti din nou cu pantofii (a.k.a. today! )
• sa auzi din intamplare o melodie pe care n-ai mai auzit-o de cand aveai 14 ani si dansai bluzuri in discoteca )
• Seinfeld!
• plimbarile pe faleza, mana in mana, la lasarea serii si fotografiile facute
• cele 5 minute cat mai stai in pat dupa ce suna ceasul
• o seara de mai (NU a lui Banica )
• Casablanca si un pahar de vin rosu (ce zici? )
• o seara la teatru sau la un concert al lui Nicu Alifantis, sau orice alt spectacol care uneste oamenii pentru o clipa
• urme de pasi pe nisipul ud de la malul marii
• peisajul ce se deruleaza prin fereastra si melancolia unui drum lung
• planuri mici si frumoase (mai frumoase decat cele mari)
• Gael Garcia Bernal
• o pajiste cu maci
• orice drum nou pe care mergi, fara sa stii incotro duce…