Gri

Foto de aici.

Daca as putea picta totul in alb-negru, asta as face acum. Alb, negru si cat mai mult gri, in toate nuantele dintre inceput si sfarsit. Cateodata gasesc in imaginile aduse la cel mai simplu contrast o emotie mai mare decat in orice explozie de culori.

Uneori, cand ma trezesc dimineata nici prea devreme, nici prea tarziu, am impresia ca totul incremeneste pentru o secunda in tacerea lipsei de culori, intr-un gri ce acopera caldut clipa. La singular. Apoi, frematand, murmurand, griul se umple de culorile zilei si timpul incepe sa-si aminteasca numerele. Dar pentru putin, e doar gri.

Green morning

      

Foto de aici.

                      

Aceasta melodie imi aduce aminte de dimineti colorate cu verde.

Aveam vreo 8 sau 9 ani, ma trezeam devreme, cand mama mea se pregatea sa plece la servici. Deschideam televiorul pe Rai Uno. Cantau mereu aceleasi melodii: REM, Bryan Adams, Whitney Houston cu I’m every woman, si inca vreo 2-3. Perna mea era verde. Daca intorceam putin capul vedeam o bucatica de strada, pe sub jaluzeaua verde. Mama mea se imbraca in spatele meu. Imi erau atat de familiare toate zgomotele: sertarele deschise, fosnetul hainelor, parfumul, cautarea cheilor, vocea ei, usa inchizandu-se, tramvaiele trecand. Si acelasi melodii, mereu, in fiecare dimineata. Si eu stateam inca mult timp dupa ce ea pleca, cu capul pe perna mea verde si calda de somn, cu ochii intredeschisi, privind pe sub jaluzeaua verde o bucatica de strada pe care treceau din ce in ce mai multi oameni.

      

Idemnul ploii

     

Foto de aici.

Ploaie usoara, dimineata de vara. Liniste, lumina, racoare. Si un ritm care te indeamna sa inventezi o propozitie despre ce inseamna viata la sfarsitul careia sa pui punct ca un zambet.

        

- Ca un zambet de statuie.

- Ce vrei sa spui?

- Un zambet implacabil, ca al statuii lui Conchis.

- Nu, nu imi place.

- De ce?

- E un zambet fix, mort.

- Poate e un zambet care a prins tot ritmul vietii in nemiscarea pietrei.

- Nu. Mai bine un zambet viu, dansand pe un chip viu.

     

Alter Ego.

   

Cele mai placute lucruri in viata

  

Am primit anul trecut (well, ras-trecut) un cadouas de la cineva care continea cuvintele: The Best Things In Life Aren’t Things. A fost filozofia mea vreo cateva saptamani. M-am trezit cu cuvintele in cap astazi, si se pare ca inca mai este filozofia mea.

 

Cele mai placute lucruri in viata:

• diminetile luminoase, cand te trezesti in cantec de gugustiuci (imi aduc aminte de diminetile copilariei)
• prima zi din primavara cand e suficient de cald incat sa te incalti din nou cu pantofii (a.k.a. today! )
• sa auzi din intamplare o melodie pe care n-ai mai auzit-o de cand aveai 14 ani si dansai bluzuri in discoteca )
• Seinfeld!
• plimbarile pe faleza, mana in mana, la lasarea serii si fotografiile facute
• cele 5 minute cat mai stai in pat dupa ce suna ceasul
• o seara de mai (NU a lui Banica )
• Casablanca si un pahar de vin rosu (ce zici? )
• o seara la teatru sau la un concert al lui Nicu Alifantis, sau orice alt spectacol care uneste oamenii pentru o clipa
• urme de pasi pe nisipul ud de la malul marii
• peisajul ce se deruleaza prin fereastra si melancolia unui drum lung
• planuri mici si frumoase (mai frumoase decat cele mari)
• Gael Garcia Bernal
• o pajiste cu maci
• orice drum nou pe care mergi, fara sa stii incotro duce…

   

liniste in oras

       

 

E atata liniste in oras azi! Ca niciodata. Ma simt in alt loc, recunosc strazile doar daca le privesc cu atentie.

 

Mai devreme decat de obicei am iesit in oras azi. Ma plimb fara graba. Se aude doar sunetul familiar al pasilor mei si din cand in cand sunetul indepartat al existentei altor oameni. E lumina si frig, soare si vant, cer albastru, nori albi, umbre lungi ale copacilor sub pasii mei. Mi-as dori sa am camera la mine. Ma intreb daca as putea prinde linistea asta intr-o fotografie.

 

Imi dau seama ca nu stiu nimic despre ziua de azi, nu stiu ce se va intampla. Nu imi pasa. Nimic nu conteaza in afara acestui moment, fragil, subtire, efemer. Si totusi, clipa asta mica capata volum, intinzandu-se si cuprinzandu-mi fiecare viitor pas. Ma simt de parca pasii imi aluneca si inaintez fara sa inaintez. Timpul e un balon de sapun.

 

E o zi in care muzica imi pare redundanta. Deschid last fm la birou, din obisnuinta, dar apoi ii dau pe mute. Mi-e suficient atat. Liniste, zumzaitul calculatoarelor, zgomotul tastelor. Usi deschizandu-se si inchizandu-se undeva, oameni vorbind, undeva.

  

P.S. Fotografia e ceva mai veche, dar parca are ceva din linistea de azi.

Orizont

1 ianuarie 2009

Giving up

In ultimul timp mi-am spus ca I give up. Ma oboseste prea tare timpul asta.

Asa ca I gave up. Doar pentru un timp. Pentru un timp fara ore. A fost un drum lung, si apoi un timp de tacere.

Iarasi, am impresia ca in locul acela ma asteapta mereu toate raspunsurile, ascunse cumva in urmele pasilor mei, lui, lor, toti pasii care au trecut pe acolo si care au lasat urme vizibile in ciment, pasi care erau mici si au devenit mari. Lucruri care se schimba.

(E ciudat; pentru ca eu in clipele astea am impresia ca nimic nu s-a schimbat si ca nimic n-o sa se schimbe niciodata.)

 Dar acela e alt timp. E un timpul ala din afara mea, e linistea si inceputul de toamna de acolo. Stiu ca lucrurile se schimba, dar unele lucruri nu se schimba niciodata. Locul ala il regasesc mereu cum l-am lasat. Si pe mine ma regasesc asa cum ma stiu. Si asta face bine. Mirosul de tacere si trecut.

Mi-e dor de o dimineata continua

Iarasi imi numar orele pe degete si imi ies intotdeauna prea multe.

Iarasi imi visez libertatea in zile pline, cu pasi multi sau fara niciun pas.

Mi-e dor de tzara, zilele astea, mai multe decat de orice altceva.

Mi-e dor de leneveala cu Lucy in brate, mi-e dor de linistea de la amiaza, cand toata lumea doarme, mi-e dor de caldura galbena de acolo, de zgomotele slabe si familiare, de fierbinteala si golul si cautarea din camp, de albul satului cand se insereaza, de reviste vechi citite de parca ar fi comori, de savoarea pepenilor rosii sau a porumbului copt, de drumul pana la Dunare, de undite si carlige si barci vechi, de certuri fara motiv si de adormit impreuna la pranz, de jucat carti pe pietre sau badminton pana se face intuneric si nu mai vedem fluturasul, de mirosul de regina-noptii de pe alee, de culoarea noptilor si de sunetul vapoarelor care se strecoara pana la noi uneori, mi-e dor de cautarile si pasii ratacitii cand stii foarte bine ce cauti, dar nu vrei sa recunosti, mi-e dor de dorul de ei, de cei pe care nu o sa ii mai am niciodata si ii iubesc si mai mult parca in lipsa.

De povestile de cand eram eu copil, de cand era mama copil, de cand erau bunicii copii, de cand toata lumea era copil , atatea povesti, le stiu pe toate si le iubesc mai mult decat as crede.

Mi-e dor sa uit ce zi e, sa nu conteze ce zi e, mi-e dor sa zic ‘ah, aici nu se intampla nimic!’, mi-e dor de zilele acelea in care cel mai mare eveniment este ca am gasit un sarpe sau ca a adus chipsuri la magazin, mi-e dor de toti oamenii aceia pe care nu ii cunosc, dar ei ma cunosc toti pe mine si trebuie sa ii salut si sa vorbesc putin cu toti, si asa ma enerveaza chestia asta si atat de tare mi-e dor de ea…

Mi-e dor de Lucy si de pisici si de cine stie ce animale mai apar pe acolo, mi-e dor sa merg in vizita pe la oameni batrani si sa imi dea fiecare cate ceva bun, o dulceata, un pepene, gogosi, de parca as fi un copil de 5 ani , imi plac barfele lor mici si lumea in care traiesc ei, imi place cum vobesc si imi place ca le poti citi viata in ochi si imi place ca stiu sa zambeasca.

Imi place si intotdeauna mi-a placut forma pe care o ia timpul acolo, ritmul vietii, spuneam candva ca timpul e o apa statatoare acolo, si mi-e dor de felul cu se dilata orele si de felul cum se cerne lumina, de parca ar fi o dimineata continua…

10 feluri in care imi place ploaia

1. Imi place ploaia luni dimineata, cand ma trezesc in miros de cafea (facuta de vecini ), cand lumina din casa e galben-verzuie si se aud incet picaturi in geam si stiu ca azi nu am nimic de facut si no reason to get out of bed, asa ca imi aduc in pat o cutie cu briose si iau o carte in brate si citesc ore intregi. Asa imi place ploaia.

2. Imi place ploaia in parul lui, cand ne intalnim in oras si eu ii spun ca e ciufulit, iar el, incercand sa-si aseze parul, mai tare se ciufuleste si ii sar picaturi de apa din par.

3. Imi place ploaia cu muzica in urechi, cand eram indragostita de un EL si eram imbracata cu bluza lui, uitata la mine, si ma ghemuiam in fotoliu si ascultam radio la casti si stiam ca el asculta acelasi radio in timpul asta si erau oameni multi in jurul meu, dar eu nici nu ii vedeam  si ploaia siroia pe fereastra si eu aveam 15 ani

4. Imi place ploaia la 5 jumatate dimineata, cand ma trezeam dupa 3 ore de somn, obosita si agitata, ca asta era o dimineata de examen, si invatasem mult si mi se parea ca nu stiu nimic , dar eu nu sunt panicoasa , asa ca imi mai repetam o data si ma imbracam si pana sa plec eu, deja se oprise ploaia, si totul era ud si verde si proaspat si pasii mei erau grabiti si zambetul meu increzator. 

5. Imi place ploaia cand sunt vara la tara, cand ploaia incepe brusc si e puternica si rece si alergam in casa, si apoi se opreste la fel de brusc cum a inceput si cand eram eu mai mica si fratele meu si mai mic, alergam apoi afara si scuturam deasupra noastra frunzele mari de vita-de-vie, si picaturile de ploaie cadeau peste noi in do-re-mi

6. Imi place ploaia cand e puternica si violenta si face sa pice curentul, ceea ce este foarte amuzant, mai ales cand esti noaptea la servici si stai la povesti pe intuneric si nu iti mai e somn deloc

7. Imi place ploaia cand devine furtuna si bate vantul tare si zguduie ferestrele, si fugi sa le inchizi pe toate si se intuneca cerul afara si lumina din casa e cenusie si furtuna se aude inabusit si te simti ocrotit si recunoscator ca esti la adapost.

 8. Imi place ploaia subtire care incepe cand sunt in maxi-taxi, inca departe de casa, si e primavara si ploaia e calda, asa ca atunci cand cobor, imi desfac parul si imi dau ochelarii jos si picaturi fine ma lovesc incet pe fata si ma simt copil si zambesc.

 9. Imi place ploaia in mijlocul noptii, cu tigarea lui aprinsa, mirosind a cirese, cand am vorbit destul si acum tacem, fiecare cu gandurile lui, auzim doar ploaia afara si miroase a fum de tigare si a ploaie si a un fel de fericire.

10. Imi place ploaia pe drumul de intoarcere, intotdeauna pe drumul de intoarcere, cand se lasa noaptea si se face tarziu, nu stiu cu ce o sa ajung de la gara acasa, dar nu conteaza, se aud zgomotele familiare ale drumului si vocile oamenilor par mai departe decat sunt de fapt si eu imi pun aventurile in ordine, si mi le fac amintiri, sa nu le uit

 

^_^

 

Poza de aici

Acum, in acest moment, mi-e dor dureros de dimineti reci, de mine copil la tara, trezindu-ma devreme devreme sa plec la braila, vrand sa dorm, de-abia putem sa deschid ochii, ma imbracam in graba si intre cearsafuri, ieseam afara apoi, toata friguroasa si cerul era inalt si negru si plin de stele si luna ne conducea la autobuz ^_^ si imi placea sunetul pasilor nostri grabiti pe ciment, si cerul se albastrea incet incet, si autobuzul venea, mirosea a praf si a somn, inchideam ochii, ma lasam leganata, visam ^_^ si soarele rasarea intotdeauna in dreapta mea, cand luam curba spre braila, si il priveam printre gene, lumina diminetii se cernea pe fata mea calda de somn si ma intrebam cum de floarea-soarelui se intoarce mereu cu fata la soare si probabil ca ma intrebam si alte lucruri, copil mic ce eram ^_^ si probabil ca visam vise mici si atunci, cu prieteni ca vicky si diana si mica (pe unde-or fi acum?) si cine stie ce surprize de la gume de mestecat sau topogane deasupra chiuvetei ^_^ cred k si la el visam atunci, la marian, asa cum stiam sa visez atunci, nu-mi aduc aminte exact cum, probabil tot dureros, sau poate mai usor, poate ca un copil mic ce eram…

 At the moment, everything is happening really fast, but inbetween all the chaos there is a funny sort of order that lets me breathe for a few seconds before the world is all over the place again.

 ”Who are you? How much silence is there inside you?”

 pain is inevitable, suffering is optional.