Presentiment

             

          

Eu zilele astea ma transform. Sau ma caut. In orice caz, nu sunt eu, asa cum ma cunosteam. Si imi dau seama ca nu mai sunt eu, asa cum ma stiam, de ceva timp.

 

Schimbarea asta m-a luat pe neasteptate, desi ea a venit usor usor. Cum si de ce s-a intamplat nu stiu (desi e usor sa spun ‘EL’)

 

Si mai mult decat atat, am impresia ca sunt in fata unei usi intredeschise in spatele careia ma asteapta o revelatie (E si asta un fel de presentiment al toamnei).

 

Vara a parut scurta timp de 2 luni, dar saptamana trecuta timpul s-a revarsat generos si a umplut clipele. Si iata cum soarele galben de sfarsit de august imi face sufletul sa miroasa a toamna, iar primele frunze galbene care il filtreaza imi incarca palmele cu greutatea dulce a copilariei.

 

Si un drum nu tocmai lung, doar nou si flori nu tocmai frumoase, doar colorate ma fac sa zambesc cu zambet de copil si sa simt trecutul sub talpi, paradoxal.

 

Si da, m-am umplut de vara zilele astea. Doar timpul care nu-si numara pasii, doar soarele si tacerea din mijlocul valurilor, firele de nisip ce aluneca printre degete sau putine scoici adunate si uitate, doar un drum lung in zori de zi, gari pustii si luminoase, un popas usor confuz, o inserare, o plimbare, el… asta e vara.

 

Si o seara lunga si rece cu o patura calda pe umeri, povesti cu dramatisme de liceeni pe terase, o incheietura subtire si calda prinsa pe o trecere de pietoni, vant in par si Iris pe faleza, we live under the same sky cu 2 oameni despartiti, fiori ca la primul sarut cand de fapt e al o mie-lea, el… asta e toamna.

 

Vreau fotografii, odata cu toamna. Vreau unghiuri si ceruri deschise, vreau sharp si blur, vreau macro, vreau culori. Vreau sa creez. Vreau sa scriu, sa citesc, sa descopar, sa inventez.

 

Sunt cuprinsa de freamat, zambet, soare inca.

                      

E frumos

            

• sa deschizi ochii dimineata si sa simti inca visele pe gene
• sa razi cu lacrimi
• sa te reintalnesti dupa multi ani cu un prieten vechi si sa vorbiti de parca au trecut doar zile
• sa descoperi o fotografie frumoasa, plina de emotie
• sa te plimbi noaptea prin oras, pe strazi pustii
• sa rasfoiesti revista preferata
• sa ti se spuna ‘Mergi cu mine?’
• sa te trezesti imbratisata
• sa asculti ploaia si sa te simti trist sau fericit
• sa ti se spuna ‘te-am visat azi-noapte’
• sa iti incapa tot ce vrei sa iei cu tine intr-un rucsac
• sa miroasa a cafea dimineata
• sa locuiesti la bloc la etajul 4 si totusi sa ai doua cuiburi cu randunele la usa si sa iti cante greierii la fereastra toata noaptea
• sa primesti un trandafir galben fara nici cel mai mic motiv, doar pentru ca ai spus candva ca iti plac trandafirii galben
• sa te vezi pe tine in privirea lui
• sa ai mai putin de o saptamana pana la concediu
• sa ai unghiile mov ca acum 7 ani (deja?)
• sa se potriveasca perfect obrazul tau pe umarul lui
• sa bei o limonada rece intr-o zi fierbinte
• sa iti dai seama ca inca stii toate versurile de la As Long As You Love Me
• sa faci o lista cu lucruri simple si frumoase care te fac fericita

Liquid

      

Foto de aici.

    

Am momente in care ma simt lichida. Dupa-amiaza de duminica, inceput de primavara, vant inca rece umfla perdeaua, capul meu pe umarul lui. Muzica suficient de departe incat sa nu-i aud cuvintele, ci doar sa ii simt ritmul curgand prin mine. Tacerea din jurul nostru nu apasa, ci mangaie. Vantul starneste un parfum usor, atingand buchetul de frezii aproape ofilite. Ochii inchisi isi impletesc genele. Am impresia ca din degetul mare al piciorului stang imi picura pe podea stropi mari de vopsea verde. E completare.

 

Citesc, din cand in cand, cuvinte care imi vorbesc: ma cuprind, ma zguduie, ma ravasesc, ma mangaie. Am deseori impresia ca ele, cuvintele ma inteleg pe mine, desi cel mai probabil eu le inteleg pe ele. Si cuvintele acelea, ale altora, ma ating pe mine si ma transforma. Sunt picaturi mici de ploaie, clade sau reci, care imi aluneca pe piele. Si picatura dupa picatura, cuvant dupa cuvant, am impresia ca eu insami ma transform intr-un intreg corp lichid, pregatita sa ma revars. E inspiratie.

 

Sunt melodii vechi. Le ascult de cele mai multe ori din intamplare, ma surprind intr-un maxi taxi aglomerat sau intr-o sambata dimineata monotona la servici. Ma cuprind cu versurile si muzica lor si le imbratisez la randu-mi ca pe-un prieten vechi. Si imi izvorasc in suflet amintiri ale altor timpuri, parfumul vreunei nopti, emotiile vreunei iubiri. Imi izvoraste, mic si linistit, un rau ce poarta in el toata copilaria. Si imi umple sufletul. E liniste.

   

Dreaming my life away…

    

Where I belong

Mi-e dor de mare in doua feluri, de-a lungul anului.

Primul e dorul care ma cuprinde de obicei la sfarsit de septembrie. E un dor galben linistit si resemnat; stiu ca nu o voi revedea curand. Anul trecut am fost norocoasa: am vazut-o in octombrie, albastra si linistita, intr-o zi plina de soare si am vazut-o in noiembrie, verde si furioasa, in ziua in care la mare a plouat si in orasul lasat in urma a nins.

Si apoi e dorul ce se strecoara dureros la inceput de mai. E nerabdare, e vis adanc, e dor de prietenul vechi a carui revedere o simti aproape.

Si au fost acum 4 zile de mai. Zile in care m-am plimbat pe tarmurile ei, prin locuri pe unde n-am mai fost. Am vazut-o de la mamaia pana la Cap Aurora. I-am vazut fetele si i le-am prins in fotografii.

M-am intors de la mare acum 2 zile, cu imagini si amintiri si dor inca si mai mare de timp si nisip si valuri. Am adus cu mine:

- Marea si culorile ei

- Soarele, un rasarit, un apus, lumina prinsa in stropi de apa

- Flori multe, si mai ales iubitii mei maci

- Pescarusi, dintre care unul prins intr-o fotografie perfecta (pe care o public, sper, cu acordul autorului )

- Singuratatea impacata a unei plaje pustii

-Si dor mult mult de umeri ingropati in nisip si timp fara nume sau numere.

Locuri

   

Iubim cel mai mult locurile in care am fost odata fericiti. Si suntem din nou, mereu, cand ajungem acolo: ne incalzeste amintirea unei fericiri trecute.
Iarba, dealurile, cerul cu nori au gustul copilariei.
Iertati melancolia.
Am fost acasa.

    

Cele mai placute lucruri in viata

  

Am primit anul trecut (well, ras-trecut) un cadouas de la cineva care continea cuvintele: The Best Things In Life Aren’t Things. A fost filozofia mea vreo cateva saptamani. M-am trezit cu cuvintele in cap astazi, si se pare ca inca mai este filozofia mea.

 

Cele mai placute lucruri in viata:

• diminetile luminoase, cand te trezesti in cantec de gugustiuci (imi aduc aminte de diminetile copilariei)
• prima zi din primavara cand e suficient de cald incat sa te incalti din nou cu pantofii (a.k.a. today! )
• sa auzi din intamplare o melodie pe care n-ai mai auzit-o de cand aveai 14 ani si dansai bluzuri in discoteca )
• Seinfeld!
• plimbarile pe faleza, mana in mana, la lasarea serii si fotografiile facute
• cele 5 minute cat mai stai in pat dupa ce suna ceasul
• o seara de mai (NU a lui Banica )
• Casablanca si un pahar de vin rosu (ce zici? )
• o seara la teatru sau la un concert al lui Nicu Alifantis, sau orice alt spectacol care uneste oamenii pentru o clipa
• urme de pasi pe nisipul ud de la malul marii
• peisajul ce se deruleaza prin fereastra si melancolia unui drum lung
• planuri mici si frumoase (mai frumoase decat cele mari)
• Gael Garcia Bernal
• o pajiste cu maci
• orice drum nou pe care mergi, fara sa stii incotro duce…

   

feeling right – potriviri

   

   

Si iar am puternicul sentiment al sensului, gasit in versurile sau ritmul unei melodii, ceva ce ti se pare ca intelegi, ceva cu care te indentifici, ceva ce ti se potriveste. E o melodie, e pozitia in care iti tii piciorul inclinat, e mirosul inceputului de primavara, e gandul ca esti un om completat de alt om, e sentimentul ca asta este ora potrivita pentru exact ce faci acum si nu ai vrea sa faci altceva, e felul in care lumina soarelui se misca pe perete, este felul in care o culoare se aseaza moale si linistita pe pielea ta – e totul being right, feeling right. Cat de mult inseamna sa te simti bine in piele ta, sa ti se potriveasca cine esti, sa ti se potriveasca timpul, lumea.

 

dor de primavara

   

Azi sunt copilaroasa si fericita, frematatoare si ghidusa si mai ales nerabdatoare. Sa il vad pe el, sa ne plimbam de mana prin oras, sa rad, sa fie soare, sa fac poze, sa vina primavara, sa vin caldura.

 

Am cheful asta nebun de a fi copil; e vorba de energia care prinde viata in mine odata cu primele raze de soare. Ma simt puternica, frumoasa, vie, simt ca pot face orice si ca o sa fac totul!

 

Vreau sa scap de hainele groase de iarna

vreau sa ma imbrac subtire si colorat

vreau sa prind culoare pe pielea alba pe care mi-o face iarna

vreau sa deschid ferestrele sa intre toata lumina in casa

vreau sa umfle vantul perdelele

vreau sa ies afara si sa simt vantul pe obraji si in par

vreau sa imi joace lumini si umbre pe fata si sa mi le prind pe rand in gene

  

     

Mi-e dor de picioare desculte si de fuste lungi inconjurandu-le

mi-e dor de mirosul si atingerea firelor de iarba

mi-e dor de lenevitul in parc, intinsa pe spate, privind norii

mi-e dor de ploi repezi si calde

mi-e dor de zile lungi si nopti luminoase

mi-e dor de nerabdarea de a calatori si de entuziasmul de a descoperi

mi-e dor de pozatul unei singure flori de liliac in mii de variante

                                                                                                          

         

         

Plutesc

Foto de aici.

A pluti. E un verb care ma caracterizeaza.

 

Plutesc in timp. Prezentul nu imi e de ajuns. Alunec in trecut, ma avant inspre viitor. Amestec cele trei timpuri ca pe acuarele pe plansa. Ca pe trei culori primare, dar nu rezulta gri, nu. Obtin un curcubeu de emotii, trairi, amintiri, sperante.

 

Plutesc in mine, in ceea ce sunt. Flux si reflux, sunt asa si sunt altfel, sunt si nu sunt. Nu e inconstanta, este explorare.

 

Plutesc, ma las dusa de valuri si in stanga si in dreapta, pentru ca daca as merge pe acel minunat drum drept as pierde tot ce e pe marginea acestuia. Demult, imi doream un drum drept si spuneam: Cred ca eu sunt deja pe drumul meu, dar in loc sa merg drept inainte, il traversez confuza dintr-o parte in alta. Nu mai cred acest lucru. Cred ca drumurile sunt facute pentru a calatori, nu pentru a ajunge la detinatii. Si daca nu e atat de importata destinatia, de ce m-as grabi inspre acolo, alegand drumul cel mai scurt si cel mai drept? Nu. Imi place sa ratacesc de la acest drum uneori, ma pot intoarce oricand vreau la el, stiu care este al meu. Si imi dau voie sa ma opresc din cand in cand pe marginea lui, privind la urmele de pasi venind dispre trecut si incercand sa ghicesc pe unde voi mai pluti in viitor.

ciudatenii insirate si timpuri diferite

 

Cateodata, cand citesc ceva ce imi place foarte mult, si sunt intrerupta de vreun telefon sau altceva ce nu suporta amanare, cand ma pregatesc sa revin la activitatea anterioara – ma gandesc confuza cateva clipe, nestiind daca inainte citeam sau scriam. Imi place cand se amesteca in mine cuvintele altcuiva.

Alta data am chef de alaturari de cuvinte insiropate de cea mai boema imagine si de un tablou pe panza care sa poarte deopotriva urmele rotunde ale pensulei si dungile drepte ale tesaturii.

 

Demult, ieseam des seara pe balcon, lasandu-mi mainile prinse de orice anotimp se intampla sa fie afara. In lipsa tigarilor, doar ganduri vechi fumegau subtire, colorand cerul mai ceva ca apusul de soare.

 

Odata, intr-o noapte, dupa o-zi-in-care-mi-a-fost-bine, am visat ca eram mica mica si ca imi gasisem locul in cercelul din plastic verde in forma de semiluna ce atarna la urechea unei fiinte prea mari ca sa o pot intelege.

 

Uneori vreau doar sa schimb nuanta de violet cu care scriu si imi pare ca asta e suficient sa schimbe totul. E un butterfly effect dus la extrem.

 

Cateodata ma enerveaza cel mai mult cuvantul azi. Azi e azi dar nu doar azi e azi. Si ieri a fost azi, iar maine va fi si el azi, fara putinta de scapare. Cateodata ma enerveaza timpul, are prea multe nume!

Demult, scriam in caiete colorate primite de la prieteni care stiau cat imi placeau caietele colorate, ca sunt facuta din cateodata si uneori.

Iuli-iu, m-ai uitat?