Despre fotografie II

                              

Mi-e dor sa fac poze, dar mi-e teama ca nu voi mai sti. Mi-e teama ca nu voi avea inspiratie si mi-e teama ca daca voi gasi inspiratie, nu voi avea indemanarea sa imi realizez ideile. Mi-e teama sa nu pierd si asta.

                         

Ce imi place cel mai mult la fotografie este sa simt in ea idee. ‘Zvacnire’, autenticitate. Pentru mine e garantul calitatii. Nu neaparat originalitate, am vazut zeci de poze cu inel in carte, dar doar unele imi plac, doar unele imi transmit o emotie; cateva se detaseaza, restul fac parte din pluton. Delimitarea e, binenteles, subiectiva.

              

Imi plac de asemenea lucrurile mici privite adanc, clesti pe franghie, paginile unei carti, fire de telefon intersectandu-se, varfurile degetelor atat de aproape incat vezi celulele, intimitate, profunzime, detaliu. As vrea sa ma revars, stii cum? Peste toate lucrurile mici care inseamna ceva. Ba mai mult, peste toate lucrurile mici care ar putea insemna ceva.

                   

Iarna asta, am nevoie doar de timp si inspiratie. Pentru ca am deja camera!

                   

                    

P.S. ninge ninge ninge ninge

Her world is white

Aceste frumoase fotografii sunt ale Annei Inghardt, pe care am descoperit de curand pe flickr si care m-a cucerit cu aceasta simplitate dusa la extrem. Alb omniprezent, ce acopera totul ca o ceata, imblanzeste culorile si scoate emotiile la suprafata. Imi plac accentele ce dau stralucire, imi place acel noise soft care incalzeste si mai mult imaginile,  imi place tacerea si echilibrul care insotesc orice fotografie. Si mai ales imi place povestea pe care o spun toate fotografiile adunate la un loc, imi place acel loc catre care imi indruma pasii.

Pagina Annei pe flickr, aici. Blogul ei, aici.

P.S. Si blogul meu se transforma intr-o lume alba. Aici ninge.

Foggy days

Imi plac atat de mult diminetile cu ceata deasa, care parca micsoreaza spatiul in care existi, te inchid intr-un glob alb si cumva, in ciuda frigului, te incalzesc. E un sentiment pe care eu il numesc, fara prea multa coerenta, sentiment de aproape.

Click pe foto pentru pagina autorului.

Bonus: black and white foggy squares by Hengki24:

Bokeh

Una dintre tehnicile mele preferate in fotografie e cea din titlu: bokeh. Suna cam ciudat, nu?

Ce este, mai exact? Pai, termenul ‘bokeh’ defineste modul in care sunt redate in fotografie planurile mai apropiate si respectiv mai indepartate decat planul asupra caruia s-a facut focalizarea. Notiunea este de ordin calitativ si reflecta modul in care privitorul se comporta fata de reprezentarea planurilor neclare in fotografie.

Definitia de aici, unde gasiti si alte detalii tehnice si nu numai. Binenteles ca efectul de bokeh poate fi obtinut atat prin setari ale camerei, cat si prin prietenul photoshop sau alte programe de acest gen.

Termenul, care mie imi place tare mult cum suna, este de origine japoneza („bo-ke”) si inseamna ‘neclar’, ‘confuz’. Varianta in limba engleza, bokeh, a fost folosita pentru prima data in 1997, pentru a sugera pronuntarea corecta si a ramas varianta ‘oficiala’.

Acest gen de fotografie e foarte popular; pe flickr exista un grup numeros care acorda bokeh-ului o atentie speciala in traditionalul HBW: Happy Bokeh Wednesday. (Bine, sunt muuult mai multe grupuri de bokeh-lovers pe flickr. Search away!)

Mie imi place pentru starea de ‘visare’ pe care o da fotografiilor; pare o alta realitate, o ‘indepartare familiara’. Fotografia de mai sus e a mea , iar mai jos cateva exemple de bokeh care imi plac:

Click pe fiecare fotografie in parte pentru pagina fotografului.

Visare

Foto de aici.

Vreti sa va spun ceva? Eu am fost un copil naiv si visator. Si apoi o adolescenta-copil rea si visatoare. Bine, am fost multe: fericita, visatoare, romantica, deprimata, melancolica, speriata, retrasa, zambitoare, cinica, tacuta, curioasa, dezamagita, mincinoasa, tradata, tradatoare, dramatica (dupa cum se vede), rebela, prietenoasa, incapatanata, absurda, ambitioasa, rascolitoare, lenesa, indiferenta. Ca oricine. Am fost on the top of the earth si apoi ghemuita in cel mai ascuns cotlon. Si din nou. Am plans si am ras si am iubit cu incrancenare si cu entuziasm si cu naivitate, inevitabil. In toate felurile. Am ranit si am fost ranita, am uitat si am fost uitata. Am pastrat si sunt pastrata, stiu, prin sertarele cuiva. Am visat, incredibil de mult. M-am inconjurat de vis, fantezie, viata perfecta si am tras incet incet de visele mele pana au devenit realitate. Si apoi mi-am faurit altele pe care cu aceeasi incapatanare si insistenta le-am visat si transformat. Si iarasi.

Si au fost si zile in care, copilul devenit adult s-a trezit speriat, nemaiputand sa viseze cu ochii deschisi; zile in care, exagerand realitatea, nu gaseam locul sa ma ascund de ea. Si cu aceeasi indarjire am rezistat si-am cautat pana mi-am regasit visele.

Si au fost si zile in care mi-am dat seama ca si visele netransformate in realitati sunt frumoase. Sunt delicate si deloc efemere, devin chiar eterne pastrate in spatele pleoapelor, in varfurile degetelor, aproape atingandu-le cu adevarat, dar not quite.  

Acum, visele rareori mai prind forma concreta in spatele pleoapelor. Acum visele sunt ceata usoara ce ma inconjoara de fiecare data cand inchid ochii. Acum, visele sunt mici, incalcite printre gene, stralucind in ochi intredeschisi.

P.S. Stiti de proiectul Alexandrei Sandu, daydreamers? Imi pare atat de cald, intim si inspiring! In cuvintele ei:

“Mi-am imaginat o colectie de ganduri frumoase sterpelite de la oameni relaxati… mi-am imaginat culorile vii, pleoapele inchise peste visele lor, izolandu-i de galagia de afara – clipele in care nu mai exista materie asa cum o stim si fiecare isi dizolva grijile, nelinistile si dorintele intr-o liniste frumoasa, numai a lui.”

Foto de alexunu. Site-ul proiectului aici.

Mirjan

Imi place tare mult Mirjan, pentru simplitatea si delicatetea fotografiilor ei. E ceva atat de natural care le inconjoara pe toate. E cald, fara sa fie intim si personal, fara sa fie invadator. Imi plac mai ales autoportretele ei, fotografiile cu interioare (reuseste sa imprime o poezie camerelor) siacele peisaje ale Nordului. Asociez fotografiile ei cu muzica celor de la Sigur Ros (nu fara motiv).

Mai multe imagini de-ale ei gasiti pe:

flickr: aici
deviant: aici
blogul ei: aici

Despre fotografie

        

Sunt un fotograf lenes. Si in acelasi timp, cumva, entuziast.

 

De cele mai multe ori ma multumesc sa fur clipa, sa prind momentul si sa il tin prizonier. Imi atrag atentia cel mai des peisajele. Iubesc natura si ii vad frumusetea; uneori aceasta e exploziva, alte ori linistita, alte ori atat de discreta incat ar parea banala. Ma mandresc ca o pot vedea si atunci. Ma atrag contrastele si liniile trasate.

 

Mi-e mai greu sa fotografiez oameni. Imi pare cumva ca nu am dreptul. E si cazul strainilor si al prietenilor. Cand fotografiez pe cineva, imi cer parca scuze si nu indraznesc sa privesc prea adanc prin obiectiv. Aici mai am de invatat.

 

Cateodata am nevoie sa echilibrez lucrurile in viata mea si atunci mi-e dor de alb negru si gri. Mult gri moale, gri linistit, gri oglinda a tacerii. Imi place atunci sa acopar totul cu aceasta panza a griului, ce reduce totul la esential.

 

Lumina e cel mai important lucru intr-o fotografie, e prinsa in insasi numele: a scrie cu lumina. Lumina e cea care transmite emotia.

 

Lumina si culoarea.

 

Imi spunea cineva: Photography is about the lighting, angle and perspective. Mi-am facut un fel de motto din asta.

       

P.S.1: Mi-e dor de camera mea, plecata prin tari straine.

P.S.2: Mai jos sunt cateva fotografii pe care eu le consider cele mai bune dintre ale mele. Ma ajutati si voi cu parerea voastra? Care va place cel mai mult?

Primavara.Inceput

there

Portret de toamna

Soft

La marginea sentimentelor

Fogy morning

           

Sau puteti sa va uitati la galeria mea pe deviant, poate va plac (si) altele.

Presentiment

             

          

Eu zilele astea ma transform. Sau ma caut. In orice caz, nu sunt eu, asa cum ma cunosteam. Si imi dau seama ca nu mai sunt eu, asa cum ma stiam, de ceva timp.

 

Schimbarea asta m-a luat pe neasteptate, desi ea a venit usor usor. Cum si de ce s-a intamplat nu stiu (desi e usor sa spun ‘EL’)

 

Si mai mult decat atat, am impresia ca sunt in fata unei usi intredeschise in spatele careia ma asteapta o revelatie (E si asta un fel de presentiment al toamnei).

 

Vara a parut scurta timp de 2 luni, dar saptamana trecuta timpul s-a revarsat generos si a umplut clipele. Si iata cum soarele galben de sfarsit de august imi face sufletul sa miroasa a toamna, iar primele frunze galbene care il filtreaza imi incarca palmele cu greutatea dulce a copilariei.

 

Si un drum nu tocmai lung, doar nou si flori nu tocmai frumoase, doar colorate ma fac sa zambesc cu zambet de copil si sa simt trecutul sub talpi, paradoxal.

 

Si da, m-am umplut de vara zilele astea. Doar timpul care nu-si numara pasii, doar soarele si tacerea din mijlocul valurilor, firele de nisip ce aluneca printre degete sau putine scoici adunate si uitate, doar un drum lung in zori de zi, gari pustii si luminoase, un popas usor confuz, o inserare, o plimbare, el… asta e vara.

 

Si o seara lunga si rece cu o patura calda pe umeri, povesti cu dramatisme de liceeni pe terase, o incheietura subtire si calda prinsa pe o trecere de pietoni, vant in par si Iris pe faleza, we live under the same sky cu 2 oameni despartiti, fiori ca la primul sarut cand de fapt e al o mie-lea, el… asta e toamna.

 

Vreau fotografii, odata cu toamna. Vreau unghiuri si ceruri deschise, vreau sharp si blur, vreau macro, vreau culori. Vreau sa creez. Vreau sa scriu, sa citesc, sa descopar, sa inventez.

 

Sunt cuprinsa de freamat, zambet, soare inca.

                      

doar

    

Unele lucruri ma cuprind cu totul, cu totul. Stiti cum se infiltreaza fumul chiar si prin cele mai mici spatii? Asa. Poate fi orice lucru mic, ce devine senzatie si ma acopera cu totul, devine un nou strat de piele, transparent ca o esarfa si colorandu-ma usor. Tot ceea ce fac, spun sau gandesc apoi e sub influenta acestei senzatii.

 

Am uneori tendinta de a rupe bucati din oameni. Doar bucati si nesemnificative, intregul nu ma intereseaza. Atunci fotografiez maini si fulare inodate in jurul gatului si suvite de par fluturate de vant.

 

Cateodata am chef sa ascult Regina Spektor si doar Regina Spektor.

     

Foto de aici.

                  

LOMO

Foto de aici.

Azi ma simt lomo. Nu emo. LOMO.
Stiti ce e lomo?

Lomografia e o tehnica fotografica, un ‘Proiect de comunicatie prin imagini’ realizat de trei studenti austrieci in anul 1991. Numele vine de la producatorul rus LOMO PLC, a carui camera Lomo LC-A i-a fermecat pe tinerii austrieci prin imaginile saturate si usor blury pe care le crea.

Lomografia promoveaza placerea de a fotografia, in orice moment, fara sa respecti anumite reguli elementare de a face o fotografie. De obicei fotografiile sunt snap-shot-uri, pline de culoare, fara o incadrare stricta, ba chiar happy accidents, iar imperfectiunile nu sunt doar tolerate ci chiar bine-venite.

 Cele 10 reguli de baza a miscarii lomografice sunt:

• Take your camera everywhere you go
• Use it anytime — day and night
• Lomography is not an interference in your life, but a part of it
• Try the shot from the hip
• Approach the objects of your lomographic desire as close as possible
• Don’t think
• Be fast
• You don’t have to know beforehand what you captured on film
• You don’t have to know afterwards, either
• Don’t worry about any rules.

Foto de aici.

       

Foto de aici si aici.

More LOMO: aici.

Surse:
http://www.foto-magazin.ro
http://en.wikipedia.org
www.lomography.com

 

 P.S. Si cum adică mă simt eu LOMO? 
 Adică mă simţ emoţie nedefinită, înceţoşată, colorată, saturată, tremurătoare.