Eu zilele astea ma transform. Sau ma caut. In orice caz, nu sunt eu, asa cum ma cunosteam. Si imi dau seama ca nu mai sunt eu, asa cum ma stiam, de ceva timp.
Schimbarea asta m-a luat pe neasteptate, desi ea a venit usor usor. Cum si de ce s-a intamplat nu stiu (desi e usor sa spun ‘EL’)
Si mai mult decat atat, am impresia ca sunt in fata unei usi intredeschise in spatele careia ma asteapta o revelatie (E si asta un fel de presentiment al toamnei).
Vara a parut scurta timp de 2 luni, dar saptamana trecuta timpul s-a revarsat generos si a umplut clipele. Si iata cum soarele galben de sfarsit de august imi face sufletul sa miroasa a toamna, iar primele frunze galbene care il filtreaza imi incarca palmele cu greutatea dulce a copilariei.
Si un drum nu tocmai lung, doar nou si flori nu tocmai frumoase, doar colorate ma fac sa zambesc cu zambet de copil si sa simt trecutul sub talpi, paradoxal.
Si da, m-am umplut de vara zilele astea. Doar timpul care nu-si numara pasii, doar soarele si tacerea din mijlocul valurilor, firele de nisip ce aluneca printre degete sau putine scoici adunate si uitate, doar un drum lung in zori de zi, gari pustii si luminoase, un popas usor confuz, o inserare, o plimbare, el… asta e vara.
Si o seara lunga si rece cu o patura calda pe umeri, povesti cu dramatisme de liceeni pe terase, o incheietura subtire si calda prinsa pe o trecere de pietoni, vant in par si Iris pe faleza, we live under the same sky cu 2 oameni despartiti, fiori ca la primul sarut cand de fapt e al o mie-lea, el… asta e toamna.
Vreau fotografii, odata cu toamna. Vreau unghiuri si ceruri deschise, vreau sharp si blur, vreau macro, vreau culori. Vreau sa creez. Vreau sa scriu, sa citesc, sa descopar, sa inventez.
Sunt cuprinsa de freamat, zambet, soare inca.
)
)
comentarii recente