O alta cupa

   

Ma gandesc uneori

ca nu ar fi imposibil

sa fiu chiar acel val care ajunge la mal exact in clipa

in care picioare mici si visatoare

ating desculte nisipul ud.

E doar un vis,

un schimb de identitate,

o alta cupa pentru acelasi suflet.

 

Si ma gandesc uneori

ca as putea fi chiar eu

noaptea usoara ce cuprinde cerul

de la un capat la altul

pastrand totusi o geana ondulata

a caldurii de peste zi.

E o privire in oglinda

cu ochii pe jumatate inchisi.

 

Si ma gandesc uneori

ca mi-ar fi suficient sa fiu

o strada ingusta

o strada de piatra

o strada tacuta

care sa coboare

doar sa coboare

fara graba

spre undeva.

   

Am I romantic? ;)

 

They say I’m not the most romantic person.

Dar cateodata sunt atat de romantica si de mushy si de calda si de plina de frematare incat fredonez ca pe o tantra, din nou si din nou, versurile urmatoare:

“I am thinking it’s a sign
That the freckles in our eyes are mirror images
And when we kiss they’re perfectly aligned
I have to speculate
That God himself did make
Us into corresponding shapes
Like puzzle pieces from the clay”

Cateodata, for no specific reason, devin romantica si revarsatoare ca o ploaie calda si stresez oamenii din jurul meu cu clipitul incet din gene, de parca exista un mare secret al lumii, datator de fericire gratuita si permanenta si numai eu il stiu. Si atunci citez, putin gresit, o replica dintr-un film vechi:

(I think of you) when I tie my shoes, when I peel an orange, when I drive my car.

Si tot cand sunt romantica si excessively sentimental, caut prin calculator o poezie auzita intr-un dulceag film vechi:

It wasn’t when you left I felt you gone,
Or even on that first astounding dawn
When I flung out my hand, still half-asleep,
To comfort you, and found the empty sheet.
Or even one week later, when at noon
By accident I cooked a meal for two.
Or even when a rainstorm shook the eaves
And silence struck too awful to believe.
No, seasons passed before I felt the loss:
A bloom, a burn, an unexpected frost,
Then New Year’s came. And just like every year,
I toasted possibility and cheered.
Then kicking home into the holy night
I stopped: no voice complained of too much white.

But that’s pretty much it.

numar

cinci sase sapte

numar clipele in care taci

 

patru sase opt

numar de cate ori clipesti

din doi in doi

pentru ca ai doi ochi

unul verde si unul acoperit de pietre

clipesti din amundoi

zece

 

douazeci douasunu douasdoi

numar clipele in care taci

 

unu doi trei

numar cate respiratii leg la rand fara sa te sarut

unu doi trei

umarul tau are culoarea diminetii

unu doi trei

 

nouasapte nouasopt nouasnoua

numar clipele in care taci

 

treistrei treispatru treiscinci

numar culorile de pe genele tale

treisase treisapte

 

unu

un gand de-al tau a devenit cuvant

ma simt ca o maree, la reflux

As vrea sa-mi tatuez glasul tau pe glezna dreapta,
sa-mi canti cu glas de sare cand m-atinge-un val…

Păstrează soarele pe care îl iubeşti,
Păstrează marea care te iubeşte
Păstrează paşii rătăciţi pe nisipul umed
Păstrează dimineaţa din ochii lui
Şi ceru-i alb la început de zi
Şi-albastru trist – târziu de seară

Păstrează zâmbetul de pe aripile pescăruşilor
Şi cântecul ascuns în ţipătul lor
Păstrează sarea ce-ncâlceşte părul
Şi nopţile cu suspinele mării
Şi clipa când, aruncându-te în mare
Te-ai simţit val înspumat

Păstrează sărutul de pe frunte
Când amundoi cântaţi acelaşi vers
Păstrează scoica albă, păstrează o vedere
Păstrează fire de nisip pe gene

Şi marea e şi dulce, şi sărată, şi amară,
Şi curată şi murdară
Şi albastră, şi verde, şi gri
Şi pustie şi plină de ochii mei…

A fost o clipa si a trecut si nu am cu ce sa o innod. Gandurile au zumzait, da, si m-am ciocnit de oameni si am fost cu adevarat fericita in cateva momente. Dar a trecut si am incercat sa fac nodul, dar nu a tinut si ata e doar putin incretita, probabil se va indrepta de tot cu timpul.

Ma simt ca o maree, la reflux.

Poezie

 

Prima poezie pe care am scris-o. Eram mica (12-13 ani), aveam un caiet mare (studentesc), eram la tara, in fata casei, era primavara si ploua.

Cerul pictat în acuarele

Poartă amprenta unei mâini rele

Care cu nici un preţ n-a vrut

Să dăruiască un sărut

Cerului mut.

Dupa ce am scris-o in caiet, o picatura mare de ploaie a cazut chiar pe randurile abia scrise, mazgalind putin foaia.

Mi se parea cel mai frumos lucru.

Eram mica si priveam lumea cu ochi mari.

Ganduri pe shuffle

 

see.breathe.reach.

Sunt altele locurile prin care ma invart zilele astea. Sau orele astea, sau clipele astea, nu stiu – timpul se pierde cumva in ghemul mic ce-l port in piept. Nu stiu daca e tot rosu, nu ii mai stiu culoarea.

E iarasi un timp de alunecare, dar fara ratacire. Un mic cerc, un mic ghem, iarasi. Nu ii stiu culoarea, nu ii stiu consistenta. Doar forma. Si faptul ca nu doare, desi apasa, si ca nu il pot atinge, desi e aproape, si ca nu il pot defini, desi ii simt gustul. Amarui si familiar. Ciudat, cumva asta e gustul sperantei pentru mine.

Gandurile sunt puse pe shuffle [__________] Falling slowly – Fill in the blanks. )

I don’t know you
But I want you
All the more for that
Words fall through me
And always fool me
And I can’t react

I let things happen again. I don’t know… if it’s a good thing or a bad thing. I can’t seem to be able to remember what happens when I do this. ) It’s funny, but I really don’t.

Chiar uit unele lucruri, pur si simplu, se pierd cumva din mine, le ratacesc in afara mea.

Vreau. Sa vorbesc despre el, sa ma gandesc al el, sa ma infasor cu el, cu cuvintele lui, cu gandul ca el se gandeste la mine. M-a facut fericita. Nu o data. Ma face fericita. Si nu mi s-a parut. Am crezut ca mi s-a parut.

A fost acea privire, mi-o amintesc. O privire scurta, alunecand, ca mea. Cred ca joaca si el acelasi joc, la fel de instinctiv si inconstient ca si mine, la fel de inutil.

Cred ca lucrurile astea mici or sa ma omoare pe mine. Lucrurile astea mici pe care le vad sau nu le vad, mi se par sau nu mi se par, le uit sau le pastrez o vesnicie, infasurandu-ma cu ele si distorsionandu-le.

Sunt sigura ca exagerez si ca totul este de fapt cu totul altfel decat cred eu. (Ceea ce binenteles e o contradictie: Daca eu cred ca lucrurile sunt altfel decat cred, cum sunt lucrurile? Cum cred sau altfel decat cred? )) (Pentru ca daca sunt altfel decat cred, atunci sunt exact cum cred. Get it? =)))

(Nu mai spun SO ON )), dar cercurile astea dubioase nu ma lasa sa fac nimic imprevizibil. De aici rezulta, binenteles, faptul ca o sa fotografiez apusul in fiecare seara, orinde m-ar prinde acel ceas, spre amuzamentul celor care se intampla sa fie pe langa mine. Rezultatul secundar este, bineneteles, faptul ca o sa ma opresc intr-o zi, fie din lipsa de curaj, fie din tristete, fie din plictiseala. Oricum, previzibil.

Some more songs, please!

Joey never met a bike that he didn’t wanna ride
and I never met a Toby that I didn’t like
Scotty liked all of the books that I recommended
even if he didn’t I wouldn’t be offended

Si are vreun rost sa pun aici poze cu a new scottish (I think) crush sau poate cu cateva favourites de pe deviant? No… dar poate are rost sa pun aici trei versuri fara sens:

Mâinile tale erau galbene

Când te-am văzut ultima oară

Era primăvară, binenţeles.

Nu stiu ce inseamna. Uneori obosesc in a cauta de sens. Mi se pare inutil, not rewarding. Ce daca descopar un sens? Nu ma alina, nu ma intregeste. Imi gasesc locul mai mult in non-sens si in cotidian zilele astea. Cotidian inseamna alunecarea printre oameni.Am obosit in a defini. In a cauta, in a visa, chiar si in a crea uneori. Nu e lipsa de inspiratie, e lipsa de… De. De o vocala. Vocala U.

Ma joc uneori, dar si joaca asta e dirijata din spate, cumva.

Vreau sa rad sincer. E o mare dorinta. Dar vreau sa rad intr-un fel anume, nu-l definesc pentru ca nu stiu si pentru ca am obosit. Dar il voi recunoaste cand il voi simti pe buze.

Si cumva, gandul tot la el aluneca, de ieri, ca demult. Nu stiu, dorul de el e o prezenta. E ceva ce umple camera si gandul, la el. Nu stiu cum, e ca un balsam (Gizas! :S). E usor. Si ma opresc aici cu adjectivele, bine poate doar unul in plus: ne-real. It’s all in my head and who knows what stupid new thing I could imagine I have in my chest.

Time to stop now and see some useless tv series with heroes and a boy-genius.

A few more droplets:

- mister pds or whatever is on and I know I’m a poser

- it’s nice to shuffle your thoughts

- e prea mult ‘eu’ in tot acest loc cu cuvinte

- I’m a poser again

- eu ma ascund si de degetele mele

- si ma povestesc si lor (culorile difera intotdeauna)

- o poezie sau nu?

Bine, hai.

Şi am uitat că ochii tăi sunt negri
Şi am uitat că părul tău e vânt
Şi am uitat că dimineaţa
Mă sărutai încet pe gât

Şi am uitat parfumul umărului tău
Şi am uitat căldura pernei tale
Şi nu mai ştiu cum îmi spuneai „Iubito”
Şi am uitat cum atingeai chitara

Şi am uitat şi mâna ta întinsă
Spre-al meu obraz… şi cum mă sărutai
Şi nu mai ştiu dacă tu ai plecat
Sau eu – într-o zi – nu te-am mai inventat…

Imi place.

Cred.