Visare

Foto de aici.

Vreti sa va spun ceva? Eu am fost un copil naiv si visator. Si apoi o adolescenta-copil rea si visatoare. Bine, am fost multe: fericita, visatoare, romantica, deprimata, melancolica, speriata, retrasa, zambitoare, cinica, tacuta, curioasa, dezamagita, mincinoasa, tradata, tradatoare, dramatica (dupa cum se vede), rebela, prietenoasa, incapatanata, absurda, ambitioasa, rascolitoare, lenesa, indiferenta. Ca oricine. Am fost on the top of the earth si apoi ghemuita in cel mai ascuns cotlon. Si din nou. Am plans si am ras si am iubit cu incrancenare si cu entuziasm si cu naivitate, inevitabil. In toate felurile. Am ranit si am fost ranita, am uitat si am fost uitata. Am pastrat si sunt pastrata, stiu, prin sertarele cuiva. Am visat, incredibil de mult. M-am inconjurat de vis, fantezie, viata perfecta si am tras incet incet de visele mele pana au devenit realitate. Si apoi mi-am faurit altele pe care cu aceeasi incapatanare si insistenta le-am visat si transformat. Si iarasi.

Si au fost si zile in care, copilul devenit adult s-a trezit speriat, nemaiputand sa viseze cu ochii deschisi; zile in care, exagerand realitatea, nu gaseam locul sa ma ascund de ea. Si cu aceeasi indarjire am rezistat si-am cautat pana mi-am regasit visele.

Si au fost si zile in care mi-am dat seama ca si visele netransformate in realitati sunt frumoase. Sunt delicate si deloc efemere, devin chiar eterne pastrate in spatele pleoapelor, in varfurile degetelor, aproape atingandu-le cu adevarat, dar not quite.  

Acum, visele rareori mai prind forma concreta in spatele pleoapelor. Acum visele sunt ceata usoara ce ma inconjoara de fiecare data cand inchid ochii. Acum, visele sunt mici, incalcite printre gene, stralucind in ochi intredeschisi.

P.S. Stiti de proiectul Alexandrei Sandu, daydreamers? Imi pare atat de cald, intim si inspiring! In cuvintele ei:

“Mi-am imaginat o colectie de ganduri frumoase sterpelite de la oameni relaxati… mi-am imaginat culorile vii, pleoapele inchise peste visele lor, izolandu-i de galagia de afara – clipele in care nu mai exista materie asa cum o stim si fiecare isi dizolva grijile, nelinistile si dorintele intr-o liniste frumoasa, numai a lui.”

Foto de alexunu. Site-ul proiectului aici.

Uneori imi doresc…

Am gasit leapsa pe Catalin Ticheru’s blog si desi am lasat si acolo un comentariu, cred ca orice subiect legat de ‘as vrea sa’-uri merita tratat mai pe larg. Asa ca:

• Uneori imi doresc sa pot controla timpul (alteori imi doresc sa pot uita de timp).
• Uneori imi doresc sa ma implic in mai multe proiecte. Uneori imi doresc sa am mai mult initiativa si mai mult curaj.
• Uneori imi doresc sa tin minte mai multe lucruri (dar apoi uit ca imi doresc asta).
• Uneori imi doresc sa fac cu totul altceva decat fac acum.
• Uneori imi doresc sa fi jucat tenis de cand eram mai mica (cine stie ce Stefi Graff as fi ajuns pana acum ).
• Uneori imi doresc sa particip la Survivor.
• Uneori imi doresc sa sun pe cineva cu care nu am mai vorbit de mult doar ca sa ii spun ca imi este dor de el/ea.
• Uneori imi doresc sa mai fac o facultate. (Mi-e dor de o sesiune) (I know, I’m a wierdo! ).
• Uneori imi doresc sa public o carte. (Uneori imi doresc sa pot scrie ceva care sa merite publicat).
• Uneori imi doresc sa ma pot intoarce pentru cateva clipe in trecut, sa retraiesc anumite momente.
• Uneori imi doresc sa stiu cum ar fi aratat viata mea daca as fi ales alte drumuri.
• Uneori imi doresc sa fie tot timpul numai vara. Uneori (rareori) imi doresc sa fie numai frig si alb.
• Uneori (deseori) imi doresc sa cunosc fiecare bucatica din lumea asta.
• Uneori imi doresc sa plecam de nebuni prin tara, fara planuri si fara bani.
• Uneori imi doresc sa il iau pe el de mana si sa mergem undeva unde sa fim doar noi.
• Uneori reusesc sa fac ceea ce imi doresc.  

Voi? Ce va doriti uneori?…

ciudatenii insirate si timpuri diferite

 

Cateodata, cand citesc ceva ce imi place foarte mult, si sunt intrerupta de vreun telefon sau altceva ce nu suporta amanare, cand ma pregatesc sa revin la activitatea anterioara – ma gandesc confuza cateva clipe, nestiind daca inainte citeam sau scriam. Imi place cand se amesteca in mine cuvintele altcuiva.

Alta data am chef de alaturari de cuvinte insiropate de cea mai boema imagine si de un tablou pe panza care sa poarte deopotriva urmele rotunde ale pensulei si dungile drepte ale tesaturii.

 

Demult, ieseam des seara pe balcon, lasandu-mi mainile prinse de orice anotimp se intampla sa fie afara. In lipsa tigarilor, doar ganduri vechi fumegau subtire, colorand cerul mai ceva ca apusul de soare.

 

Odata, intr-o noapte, dupa o-zi-in-care-mi-a-fost-bine, am visat ca eram mica mica si ca imi gasisem locul in cercelul din plastic verde in forma de semiluna ce atarna la urechea unei fiinte prea mari ca sa o pot intelege.

 

Uneori vreau doar sa schimb nuanta de violet cu care scriu si imi pare ca asta e suficient sa schimbe totul. E un butterfly effect dus la extrem.

 

Cateodata ma enerveaza cel mai mult cuvantul azi. Azi e azi dar nu doar azi e azi. Si ieri a fost azi, iar maine va fi si el azi, fara putinta de scapare. Cateodata ma enerveaza timpul, are prea multe nume!

Demult, scriam in caiete colorate primite de la prieteni care stiau cat imi placeau caietele colorate, ca sunt facuta din cateodata si uneori.

Iuli-iu, m-ai uitat?

 

cel mai frumos vis acum…

 

Si am chef de decupat litere de pe pereti si semne, culori si forme diferite, si compus cuvinte noi din ele, cuvinte noi pentru sentimente vechi, rataciri pe drumuri cunoscute.

  
Texturi si culori, timpuri amestecate; se potrivesc sau nu. Conteaza sau nu.
  
 Azi e luni si e frig si e totul acoperit de ceata. Azi sunt departe de tot ce mi-e aproape si imi sprijin capul pe lucruri pierdute. Dorm cu urechea pe pieptul trecutului. Respir in ritmul cunoscut.
  
  ~~~~
  
Dincolo de asta, mai am doar o bucatica de fereastra prin care pot privi. Draperiile sunt albastre. Camera e luminata doar atat cat trebuie. E cald, bluza mea e verde. Azi am avut iar chef sa ma scufund in trecutul pastrat in sertare. Maine poate voi avea chef sa fumez o tigare, cine stie?
   
Am ascultat Urma si Damien Rise azi, m-am invartit intre cuvinte si taceri azi, viata imi pare subtire ca un fum azi.
   
  ~~~~
  
Maine ma voi trezi devreme si voi respira ceata subtire. Maine voi avea chef de poze albe, ca de inceput de iarna, ca de presimtit de iarna, ca de dor de drum.
  
 Ma indoiesc ca lucrurile mai pot fi cum au fost. 
   
  ~~~~

 

No I can’t break away
I must have you every day
As regularly as coffee or tea .

Dar vantul rece pe fata, pe obraji si in par e cel mai frumos vis acum… )

The traveler

 

Foto de aici.

Cred ca as innebuni de fericire sa fiu in locurile pe care le visez. Madridul e un vis atat de mare, incat doar rostirea numelui lui ma face putin mai fericita (Stiu ca rostesc numele Madridului ca pe al unui iubit )

Parisul nu a fost niciodata o reflexie a mea, poate doar in 1998, cand Darren canta Truly Madly Deeply. Dar si acum, doar rasfoirea unei carti in care il simt adunat tot si doar privirea unei fotografii dintr-un unghi familiar mi-l aduce aproape in suflet si asta e ca o picatura noua de fericire in paharul meu vechi.

Si Atena am respirat-o cu nesat, iar peisajul de pe Acropole parea ca ma asteapta pe mine, si l-as fi vizitat in fiecare seara, as fi urcat acele trepte periculoase cu zambetul increzator ca sus e lumea mea, si m-s fi topit odata cu acele lumini in fiecare apus si as fi coborat pe intuneric, dar cu ochii stralucitori. Mereu si mereu.

E si asta o problema a mea: imi visez fericirea in alte locuri. Locuri indepartate, locuri greu de ajuns, dar nu imposibil, acum stiu asta. Cu 2 ani in urma sa fi fost, sau poate 3, ne spunea o profesoara si o prietena ca e sigura ca fiecare din noi vom iesi din tara si vom vedea locurile minunate despre care vorbeam. Imi parea (si mie, si celorlalti) greu de realizat, mie imposibil chiar la un moment dat. Dar viata are felul ei ciudat de a-ti arunca un vis implinit in fata cand nici nu te astepti.

Imi place sa calatoresc, imi place sa fiu in alte locuri, sa fiu aceeasi eu in alte locuri, sa fiu alta eu in alte locuri, sa imi regasesc o fericire visata sau sa descopar alta noua. Si mereu, aceasta fericire, veche, noua, regasita sau descoperita sau reinventata, mereu o impart in doua: si jumatate o iau cu mine, si jumatate o las in urma, sa o gasesc din nou cand ma reintorc.

Visele vechi implinite mi-au adus intotdeauna picaturi noi de fericire. Mai am cateva vise vechi care isi asteapta cuminti randul, si zi de zi adaug altele noi. Paharul se incarca, incet incet.

Sunt o colectionara de clipe fericite. Le port in mine ca intr-un ierbar si le rasfoiesc des. Sunt multe pagini albe in fata si multe locuri departe care ma asteapta.

Am liste. Sau am avut. Dar nu conteaza listele, caci vreau sa vad TOTUL de fapt. Mi se pare incredibila lumea asta, si vreau sa o cunosc si sa o respir.

Ma intreb de unde dorul asta de alergat in lume, cautand iarasi nu-stiu-ce, dar bucurandu-ma de orice lucru gasit de parca asta cautam de fapt dintotdeauna.

Si mi-e drag de lume, si mi-e sete de lumea asta ca de un pahar de apa rece, vreau sa o sorb picatura cu picatura, sa o descopar loc cu loc si om cu om si clipa cu clipa si simt ca nu as putea trai fara sa o cunosc complet, dar incet, rand pe rand, fir cu fir, secunda cu secunda.

Foto de aici.

Coordonate

Foto de aici.

Place to breathe.

In primul rand, e bine si greu sa se intample lucruri, apoi devine mai usor, si incet-incet dispare si oboseala si parca totul capata alt ritm.

Pentru ca timpul a luat o forma noua. Pare un lenes rau galben, lat si stralucitor, alunecand usor printre maluri cu maslini aplecati spre apele-i. [imagine veche, de pe vremea cand los ojos del enamorado eran como aceitunas].

Se pare ca, asemeni prietenului rau, mi-am gasit si eu matca in timpul asta. Ma simt si eu galbena, alunecand usor. E probabil vremea si toamna. E aerul usor rece, e cerul albastru sticlos, e soarele galben pal, sunt frunzele fosnitoare, e zgomotul plin al tocurilor grabite pe ciment. Norii au forme si culori din ce in ce mai diverse.

8 ore lungi si lenese la servici, inca 3, ceva mai scurte in week-end, Prison Break in fiecare marti, un meci de fotbal din cand in cand, dor de o muzica mai noua sau foarte veche, seri de sambata la teatru, dupa-amiezi de duminica in parc.

Sunt lucruri mici si nesimnificative, coordonate ale zilelor mele.

Ma incanta vatul si aerul bland al inceputului de toamna, mirosul orasului seara si culoarea obrajilor mei.

E dor de Brasov, cu acel drag pe care ma temeam ca doar mi l-am imaginat. E dor de Brasov asa cum imi este dor si de el, I guess, cateodata difuz, cateodata intens, de cele mai multe ori necunoscandu-l.

E dor de munte si frig, de culori si ceata, de materiale groase si moi, de strazi inguste de piatra, de porumbei si de baieti frumosi care fumeaza. De frunze si picaturi de ploaie, de maini inghetate si picioare obosite, de zambet galben si ochi stralucitori. De alergat de la un loc la altul si apoi de oprit si privit in jur cu mirare.

E foarte frumos ca imi regasesc puncte de reper; sunt aproape surprinsa sa realizez ca, uite, inca imi place sa… !

Pot uita multe despre o persoana. Si uit! Uit numele de familie, uit unde si cum ne-am cunoscut, uit ce secrete am vorbit, uit si ce era important pentru ea, pot uita multe… Dar niciodata nu uit cum ma simteam alaturi de ea.

Am mai tras cateva tuse cu pensula la portret… dar portretul asta cred ca nu o sa-l termin niciodata.

Iar visele raman acolo, in cutiuta. Chiar daca momentan le-am impins undeva in spate. Va veni si timpul acela.

Semnele de la Love of my life ma fac sa zambesc si ma dor. As vrea sa-l am aproape, dar am mai vrut asta. Si cand l-am avut, n-a fost nimic. Nu conteaza. Decat lui de la sfarsitul sms-ului si faptul ca inca se gandeste la mine si faptul ca nu stiu de ce se gandeste la mine. (Nu imi aduc aminte sa-l fi facut intr-un fel sa imi simta dorul in ultimul timp – cuvintele… – am uitat multe lucruri in legatura cu el, am uitat glumele noastre, privirea lui, tot ce ne-a legat, cat timp a trecut, cum a inceput, cum s-a terminat. Dar nu am uitat cum ma simteam cu el alaturi.)

Un vis mic si unul mare.

Visul cel mic: un palton mov care sa aprinda toamna.

Visul cel mare: Brasov. Sibiu. Oriunde.

Si mi-e dor de noi toti de atunci. De toate glumele si toate dramele si toate copilariile. Mi-e dor de toti cei pe care i-am uitat si mi-e dor de el . Sa ii simt capul pe umarul meu dimineata.
Mi-e dor de ei si de mine cu ei. A fost un timp. Si a trecut.
E alt timp acum.
Coordonatele sunt putin schimbate. Dar nu mult.