Jeux d’enfants

5 01 2008

jeuxdenfants_be.jpg

Am vazut si eu, in sfarsit, Jeux d’enfants, un film care mi-a fost recomandat de mai multi prieteni care imi cunosc gusturile in materie de filme. „O sa iti placa”, mi-au spus toti.

Mi-a placut. Dar nu mult. Mi-a placut cum a fost construit (dar doar pana la un punct) si mi-a placut ideea: Julien si Sophie continua si ca adulti jocul de ‘Adevar si provocare’ inceput in copilarie. Dar pe masura ce ei cresc si se indragostesc unul de altul, jocul scapa de sub control, iar provocarile au mereu rolul de a-l rani pe celalalt.

Mi-a placut limba franceza si unele imagini:
– scena in care Sophie canta ‘La Vie en Rose’ la inmormantarea mamei lui

– revederea dupa 4 ani

– scena de la restaurant si ‘cererea in casatorie’

– scena in care Julien enumera lucrurile pe care le are…

– scena cand Julien e urmarit de politie

– scena in care Sophie, plecand de la spital, isi da seama…

Finalul in schimb m-a dezamagit. De fapt ambele finaluri pe care ni le-a propus domnul Yann Samuell.

1. Cei doi isi arunca o provocare suprema, de a se zidi in ciment impreuna, imbratisati. Se vrea o metafora: doar asa pot opri acest joc care ii raneste pe amundoi, doar asa isi pot ocroti dragostea de tendinta pe care amundoi o au de a o pune constant la incercare. Nu m-a convins.

Cum nu m-a convins nici al doilea posibil final.

2. Happy-end clasic: Julien si Sophie sunt batrani si indragostiti si continua acelasi joc. Nu-mi place. Aproape ca il prefer pe celalalt.

Si ceea ce chiar nu mi-a placut la acest film este acest dublu sfarsit. (Desi se pare ca exact asta place tuturor: ca pot alege dintre cele doua finaluri.) In afara de faptul ca ma duce cu gandul la acele telenovele la care spectatorii puteau alege cu cine sa ramana Maria Fernanda sau cum o fi chemat-o, nu mi-au placut alternativele propuse.

If I was the director😛 , as fi scris ‘fin’ exact dupa scena in care Sophie s-a intors la spital, intalnindu-se cu Julien. Acea imagine, ei doi fata in fata, ploaia, rochia ei rosie, ceilalti doi privindu-i, el cantand ‘La Vie en Rose’ – mi se pare perfecta pentru sfarsit. Si asa chiar ca iti poti alege ce sfarsit doresti, iti poti imagina orice…

E sfarsitul pe care il prefer eu, pentru ca nu e unul definitiv. Orice ar putea urma.

But it’s just me, nu-mi plac povestile spuse pana la capat. [By the way: am publicat o mica povestire la Povesti decupate]


Acțiuni

Information

2 responses

5 04 2010
Ruxi

Mie mi-a placut foarte mult povestea. Dar in legatura cu finalul, cam ai dreptate.

29 10 2014
vreauacolo

@Ammelie: Ditto

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: