Povesti

4 06 2008

 

         

        Poza de aici.

 

          Când eram mica, la tara la bunici, citeam mult şi orice fel de carţi. Am început cu poeziile lui Toparceanu şi am sfârşit cu romanele de dragoste ale Sandrei Brown & Co, pe care le imprumutam de zor de pe la vecinele de vârsta mătuşii mele. Şi acum, când mă duc la tara nu pot să stau fără să citesc ceva. Şi-mi iau de-acasă Romanul adolescentului miop, sau La rascruce de vanturi, sau Roşu şi negru ori vreun alt roman frantuzesc şi citesc, lenevind în pat, cat e de lunga ziua.

 

          Şi la tara zilele sunt mereu atât de lungi… Şi soarele are o lumina care te imbie mieros la citit şi lenevit. Şi apoi la închis cartea şi la visat. Şi apoi la adormit şi visat. Şi apoi la trezit şi plimbat şi citit…

 

Şi cărţile mele au mereu gust şi miros de tara. Eliade e primăvara cu arome şi rasarituri tremurătoare. Pe Cioran îl citeam vara, pe calduri inabusitoare ce ondulau zarea pana devenea mare înspumata. În toamna galbena şi strabatuta de neguri îl citeam pe Blaga. Iar iarna, Crivatul zgaltaia fereastra în timp ce focul ardea în soba şi eu citeam E. Bronte.

 

Dar nu asta vroiam să spun.

Când eram mica, vreo 12-13 ani, gasisem o carte în pod, că acolo ţinea mamaia cartile; şi eu mă urcam pe scara subreda (ce frica mi-era!), urcam pas-pas, încercând să fac cat mai puţin zgomot, la prânz, când mamaia dormea. Doarmea mereu la prânz, de când mă ştiu. Şi mă punea şi pe mine să dorm, dar eu mă furisam mereu, şi faceam tot ceea ce nu aveam voie să fac: umblam la maşina de cusut, mă jucam cu focul (ce-mi mai plăcea focul!), mă furisam în camara să fur din dulceturi sau mă urcam în pod să iau cate-o carte. Şi-mi era foarte frica la început, că mamaia mă amenintase de mai multe ori că dacă nu sunt cuminte, da militaria jos din pot. Şi eu nu ştiam ce e Militaria asta, dar avea mamaia un fel de a vorbi, că mă speria foarte rau. Dar într-o zi am prins curaj şi m-am urcat în pod, şi cu teama am căutat peste tot, dar n-am găsit pe nimeni şi nimic care să-mi para că seamănă cu o Militarie, şi chiar nu era nimic de speriat în pod, doar numai nişte paianjeni, dar mie nu mi-a fost niciodata frica de paianjeni. Şi mamaia mă tot ameninta că da Militaria jos din pod dacă nu sunt cuminte, dar eu nu mă mai speriam, şi ea nu ştia de ce pana într-o zi când i-am zis că am fost eu în pod şi nu-i nici o Militarie acolo.

 

Aşa că pe la varsta aceea, mamaia mă cam scapase din mână, şi mă urcam în fiecare după-amiaza în pod, fără frica de Militarie, dar atenta totuşi să nu fac zgomot, că dacă de Militarie nu-mi mai era frica, mamaia mă mai speria câteodată, când mă certa rau de tot şi nu mă mai lăsa să merg la baie cu copii.

 

Şi gasisem atunci în pod o carte minunata: cu prinţi, prinţese şi zane bune. Şi eram la vârsta când incepeau să-mi para foarte frumoase şi foarte importante rochiile şi bijuteriile şi castelele. Şi incepeam deja să visez la prinţi.

 

Şi toate în acea carte erau minunate. Printesele erau frumoase şi delicate ca florile, aveau par lung de aur şi ochii ca peruzelele (Eu nu ştiam prea bine ce sunt peruzelele, dar în poze ochii lor erau mari şi albastrii şi cu gene lungi şi intoarse şi mereu le sclipeau stelute în ochi). Şi printesele cele frumoase şi fragile aveau rochii de matasuri şi dantele şi aveau atâtea pietre preţioase: safire, smaralde, rubine, diamante, briliante şi toate erau cusute cu fir de aur, ceea ce mă făcea să fac ochii mari şi mă închipui şi pe mine îmbrăcata într-o asemenea minunatie de rochie.

 

Dar cel mai mult îmi placeau palatele în care printii îşi aduceau printesele după ce le salvau. Căci erau cu adevărat minunate: erau din marmura sau cleştar (pe care eu mi le imaginam ca un fel de sticla strălucitoare) şi aveau o camera cu pereti de aur, alta cu pereţii de platina, alta cu pereti de argint şi topaze, şi aveau candelabre din pietre preţioase, iar în cea mai frumoasa camera, candelabrul era de briliante, ceea ce era cel mai minunat lucru pe care mi-l puteam imagina.

 

Şi citeam poveştile acestea şoptit, cu buzele intredeschise şi cu ochii mari. Şi după ce terminam de citit o poveste, inchideam cartea şi scoteam un caiet în care descriam ce fel de camere îmi doream eu în palatul meu. Şi îmi facusem un palat…! Cel mai frumos din lume! Era din aur şi diamante şi avea etaj şi balcoane în forma de trandafiri şi, binenteles, în cea mai frumoasa camera aveam un candelabru de briliante. Şi îi facusem şi gradina palatului meu, plina de toate florile din lume şi aveam şi portocali, pentru că îmi placeau tare mult portocalele şi gradina era nemuritoare şi florile infloreau şi iarna, printre zăpada. Şi facusem şi un plan palatului meu, un plan pentru care m-ar fi ividiat orice arhitect. Ce mai, eram tare mandra de palatul meu!…

 

[Pentru 1 iunie trecut.🙂 ]


Acțiuni

Information

3 responses

5 06 2008
ilipili

Eu am inceput sa citesc foarte tarziu, imi aduc aminte cu greu pentru ca nu mai stiu exact cand m-am lasat prins de primele tentatii; cred ca eram prin scoala generala cand am imprumutat prima carte de la biblioteca din acel loc. Eram intr-o camera -ai carei pereti erau acoperiti cu rafturi pline de felurite carti- in care lumea intra si iesea intr-o clipita, pe cand eu ma uitam la raft, apoi la bibliotecara, iar la raft, iar la acea persoana, pana ajungeam la alt raft; eram pierdut, ce puteam sa-mi aleg cand nu auzisem decat de un basm de-al lui eminescu? nu mai stiu ce am avut curajul sa iau in mana, daca nu chiar acel basm. M-am dus apoi la doamna bibliotecara pentru a ma inregistra pe o fisa si nu mai stiu ce facea ea pe acolo. I-am aratat ce alesesem din acele rafturi si s-a uitat lung la mine si mi-a zis: „nu esti cam mare pentru o asemenea carte?”; eu ma speriasem, ma rusinasem, ma bagasem in pamant de tot si dupa a terminat de scris si am auzit „poti sa pleci”, am plecat repede insa nu si dezamagit. Era prima mea carte (din ce imi amintesc) pe care urma sa ii descopar povestea.
Nu lipseau din ea castele descrise de tine, printi si printese ce asteptau a fi salvate. Era minunata. Dupa ce am terminat-o si am dus-o inapoi, mi-am ales o alta, una mai de oameni mari asa cum sa spun eu, una cu un criminal in serie care nu fusese prins de politisti (zece negri mititei). Cam atat e ce mi-ai adus aminte in legatura cu cartile din copilarie.
Nu stiu daca am citit prea mult pana acum, nu cred, dar imaginile (sau amintirile) dintr-o lume magica mai apar din cand in cand.🙂

Multa bafta la print.😀

ps: La multi ani!, pentru 1 iunie trecut.🙂

5 06 2008
ammelie

La fel ca si in cazul oamenilor, nu imi amintesc intotdeauna foarte bine ce s-a intamplat in cartile citite de mult, dar imi amintesc cum ma simteam atunci, citindu-le. Eram un copil fericit, descoperind.

Iar week-end-ul asta, orice ar fi, intre servici, Roland Garros si CE, o sa ma gasiti in parc, cu o carte in brate.🙂

6 06 2008
ilipili

misto
(misto si povestea) 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: