Stop and hear the music

21 01 2009

 

Acum un an sau doi, The Washington Post a facut un experiment culturalo-social: intr-o aglomerata statie de metrou, intr-o dimineata de vineri, cand majoritatea oamenilor se indreptau spre munca, tanarul violonist Joshua Bell trebuia sa cante 6 piese clasice, nu insa atat de celebre incat sa atraga atentia. Se urmarea reactia oamenilor vizavi de art on display.

Timp de 43 de minute, cat a cantat, pe langa el au trecut 1097 de oameni. Doar 7 dintre ei s-au oprit sa il asculte pentru cateva minute. Fara sa incetineasca pasul, 27 de oameni au dat bani, in total 32 de dolari. Cu doar trei zile inainte, la concertul sustinut de Joshua Bell la Symphony Hall s-au vandut toate bilete, 100 bucks a piece.

Articolul scris despre ‘experiment’ de catre  Gene Weingarten pentru Washington Post s-a numit „Pearls Before Breakfast” si a primit Premiul Pulitzer in 2008. Il puteti citi aici. Site-ul personal al lui Joshua Bell, aici.

– Suntem chiar atat de grabiti incat nu mai putem risipi cateva clipe sa apreciem frumusetea? Este orice altceva-ul mai important?

– Este frumosul frumos doar atunci cand cineva/ceva ne spune si ne impune asta? Pariez ca macar o pancarda cu The famous and talented musician Joshua Bell playing right here! ar fi atras intr-adevar o multime. Ce sa mai spun de alte vreo doua cuvinte adaugate: for free, just for you, once in a life time! Ar fi facut minuni!

– Cat de multe putem pierde…


Acțiuni

Information

7 responses

27 01 2009
ilipili

I don’t know what to say, ma lasa fara cuvinte. Just stop and hear the music! Cred ca oamenii, si nu numai, au o mare legatura cu muzica, pentru ca ea poate exista si fara ei. Chiar daca uneori pare ca noi o inventam, ea exista dinainte de acest act. Cred ca oamenii si-ar dori sa fie la fel, la fel cu muzica, se simt fermecati de ea. In articolul de ziar WP, am gasit si eu ceva vreme in urma acel citat de W.H.Davies care spune: „What is this life if, full of care, / We have no time to stand and stare” si care cred ca se refera la faptul ca oamenii sufera de prea multa organizare in viata, al carei efect este la fel de mare ca si al unui haos total.
Daca vrem sa riscam sa ne facem prorpiile noastre reguli, inseamna ca trebuie sa riscam sa trecem si peste ele. Dau un mic exemplu repejor si, poate, destul de nesemnificativ(dar nu-mi fac griji de asta😛 ): daca in fiecare zi ai o grija prea mare ca sa nu spargi paharele pe care le folosesti, acea grija are acelasi „efect” cu acela de a sparge paharele in fiecare zi fara sa-ti pese de ele. Ei bine, muzicalitatea este aceasta armonizare de a fii o persoana atenta, dar care nu-si face griji. Stop and hear the music. Ea ne cheama mereu, dar nu-i intelegem limbajul prea bine; e ca si cum ai incerca sa comunici cu un pom, cu o pasare si, uneori, poate, cu tine. E greu, nu? 😛

28 01 2009
ammelie

Ilipili, uita-te la felul in care oamenii se misca in scenele date pe fast forward: e haos sau organizare?😀

Si apropo de muzica, am mai auzit ideea asta: muzica nu o inventam, ci o descoperim. Imi place.🙂

1 02 2009
ilipili

Miracolul..nu putem nici macar sa incercam sa-l stapanim ori sa-l controlam, pentru ca daca am facut asta, deja l-am pierdut. Cam asta ar fi prea multa organizare, cand incercam sa stapanim timpul.

Muzica ne invata asta.

3 02 2009
iliuta

Bine, acum nu cred ca pot spune eu ce s-a intamplat acolo, daca acest moment-miracol a fost pentru vreo persoana care a trecut pe langa fara sa se uite de unde se aude muzica, daca a fost pentru cei care au aplaudat la sfarsit, pentru cei care au lasat bani, pentru violonist sau pentru toata lumea.
Da chiar, tu ce crezi, muzica e pentru cineva anume sau doar pentru a fi?

3 02 2009
ammelie

Eu cred in existenta lucrurilor pentru ele insele, prin ele insele.
Si mai cred in daruire. Si mai cred in descifrare.

Si cumva lucrurile astea se impletesc si o melodie capata sensul dat de urechile care o asculta. Asa cum natura devine frumoasa in ochii care o vad. Asa cum iubirea devine puternica in inima care o simte.

Gandeste-te la o melodie auzindu-se intr-o camera inchisa, in care nu e nimeni. Nu simti singuratate? Gandeste-te la un peisaj frumos pe acest pamant, pe care n-o sa-l vada nimeni niciodata? Nu simti tristete? Poate de asta par atat de dezolante, desi frumoase, peisajele selenare: pentru ca nu sunt atinse de privirea omului.

4 02 2009
ilipili

Esti mai profunda decat credeam, Ammelie.🙂

4 02 2009
ammelie

Doar in zilele mele bune😆

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: