Bufoniada

25 09 2009

 2028

Bufoniada – sau Gata cu singuratatea e un roman scris de Kurt Vonnegut, care descrie un viitor apocaliptic vazut cu optimism si umor de monstrul de 2 metri, cu cate 6 degete la maini si picioare care a fost presedintele Statelor Unite. Cartea este exact asa cum pare in aceasta mica descriere: ciudata, amuzanta, fantastica, dar mai ales sensibila. Senzatia pe care am avut-o pe tot parcursul cartii a fost a privirii realitatii print-un ciob de sticla colorata.

 Viitorul in care are loc actiunea este, cum spuneam, unul apocaliptic: intreagul teritoriu al Statelor Unite e fragmentat si au loc altercatii intre diverse comunitati, iar Manhattan-ul este acum ‘Insula mortii’, izolat de restul lumii datorita ‘mortii verzi’.

 Ce a declansat aceasta apocalipsa? Am putea spune ca refuzul oamenilor de a accepta si intelege geniul, si dorinta lor de a-l distruge.

 Pe cand ordinea lumii era inca cea cunoscuta de noi, intr-o familie bogata se nasc doi gemeni: Wilbur si Eliza Rockefeller Swain. Cei doi, hidosi, uriasi si deformati, sunt izolati de parintii lor intr-un conac inconjurat de livezi de meri, unde au parte de tot ce au nevoie, ingrijire, haine, mancare – dar nu iubire sau intelegere. Aveau servitori si doctori, dar parintii ii vizitau o singura data pe an, de ziua lor. Simtindu-se singuri, cei doi hotarasc sa se izoleze si mai mult: se prefac retardati. Astfel au toata libertatea pe care o vor. Impreuna descopera culoare secrete in marea casa, citesc toate cartile din biblioteca, invata toate limbile pamantului si devin mai inteligenti decat Einestein. Dar doar impreuna! Aducandu-si capetele laolalta, pot avea raspuns la orice intrebare – separati insa, au o inteligenta sub medie.

 Cand, impresionati de stanjeneala parintilor lor, hotarasc sa le dezvaluie adevarul, micul lor paradis (incestuos) este daramat. Sunt testati separat, iar pentru ca inteligenta lor nu functioneaza in aceste conditii, cei doi sunt despartiti pentru totdeauna: Wilbur (care ca stia sa scrie si sa citeasca) e trimis la scoala, preconizandu-i-se un viitor mediocru. Eliza, a carei inteligenta se manifesta doar retoric, nestiind sa scrie sau sa citeasca, este inchisa intr-un internat pentru copii retardati.

 Timpul trece si Wilbur reuseste sa traiasca pe cont propriu, absolveste scoala si traieste o viata de milionar alaturi de mama lui. Continuandu-si accesiunea sociala, Wilbur ajunge congressman si apoi presedintele USA, intr-o America deja afectata de schimbari apocaliptice: valuri gravitationale au schimbat fata pamantului iar curent electric nu mai exista. Wilbur castiga alegerile cu sloganul ‘Gata cu singuratatea’ (‘Lonesome no more!’), o idee inventata de cei doi frati pe cand erau impreuna. Mi s-a parut adorabila aceasta idee prin simplitatea, naivitatea si in acelasi timp profunzimea ei: Oamenii sufera de singuratate si au nevoie de o familie numeroasa care sa le poarte de grija cu adevarat. Asa ca Wilbur inventeaza familiile artificiale extinse, cu sute de mii de membri. Oamenii capata, aleatoriu, nume de plante sau animale, inrudindu-se intre ei. Wilbur devine Wilbur Narcisa-11 Swain.

 In cealalta parte a lumii, chinezii devenisera cea mai mare putere mondiala si au rupsesera relatiile cu USA si cu restul lumii, considerandu-i neinteresanti. In acelasi timp, chinezii au facut tot felul de descoperiri, au reusit sa ajunga chiar si pe Marte – asta pentru ca reusisera sa se miniaturizese: fapt ce va avea consecinte nebanuite.

 Foarte interesanta evolueaza legatura dintre cei doi frati, si foarte interesat si felul in care se declanseaza si evolueaza apocalipsa. Intregul roman e usor de citit, amuzanta, dar cu multe substraturi, de o ironie fina la adresa civilizatiei si a progresului stiintific, si cu o privire profunda asupra inteligentei si singuratatii. Recomand cartea cu toata inima.

P.S. In ultimul timp am tot avut ‘intalniri’ cu diverse versiuni ale unui viitor distopic, fie prin carti sau filme, fie prin diverse discutii. Am citit Portocala mecanica, apoi am vazut si filmul, am citit Rant, tocmai am terminat de citit Bufoniada si aseara era Matrix la TV.🙂 Imi place subiectul acesta. Pe wiki am gasit o lista cu filme distopice si una cu romane distopice.


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: