Despre singuratate, probabil

9 10 2009
          
Asa. Si:
Am ajuns la capatul blogroll-ului si mereu sunt putin confuza cand ajung aici. Trec prin atatea stari, vieti, oameni!… Ca raman cu ceva sau nu, nici nu conteaza. Concret nu e nimic, dar starea mea se dilueaza cu starile lor voastre. Asa ca imi petrec minutele urmatoare fredonand vreo melodie sau invartind cuvinte pe degete.
 
Blogul asta (al meu) m-a schimbat si nu. M-a conturat si apoi mi-a sters conturul de atatea ori, ca nici nu mai stiu daca sunt aceeasi de la inceput. (Well, nu. Si totusi.) Oricum, nu blogul, dar si el m-a schimbat.
 
Ideea e: nu mai cunosc oamenii. Citesc atatea bloguri, atatea fragmente de vieti, o stare de moment, un sentiment smuls dintr-o paleta mult mai larga… Ce vreau sa spun e: poate ca pe bloguri oamenii sunt mai adanc ei insisi, dar nu sunt complet ei insisi. Si eu am chef sa cunosc un om complet, nu doar in flashuri.
 
Nu am prieteni noi, nu mai stiu sa imi fac, nici cum sau unde. Internetul asta limiteaza atata lucrurile! Am doar prieteni vechi, dar ei sunt doar departe. Ii iubesc, dar nu mai stiu cine sunt. Pentru ca si pe ei ii ‘vad’ acum doar prin flashuri pe mess, mail, blog.
 
P.S.1 (Am vazut ieri un prieten vechi, in real life, dupa mult timp. Vorbeam cu el pe mess, ii citeam blogul – dar nu ii vedeam tristetea din ochi.) Cat de mult dezvaluim, cat de mult ascundem?
 
P.S.2 Nu e prea coerent postul asta. Despre ce vorbesc? … Despre prieteni, comunicare, indepartari, lucruri pierdute. Probabil tot despre singuratate, pana la urma.
 

Acțiuni

Information

12 responses

10 10 2009
Catalin

E suficient de coerent. I feel your pain..🙂
Sa stii ca poti socializa si acum, a aparut conceptul asta de „offline 2.0”.
Problema pentru noi, inadaptatii, e ca nu putem merge la intalniri si sa zambim pentru toata lumea. E cam ciudat sa fii sociabil cu toti, chiar daca unii chiar nu-ti plac.

13 10 2009
Cristian

poate esti doar „Alice in tara minunilor”!
internetul e o belea mare imbracata in forma dorintelor fiecaruia; foarte frumos, atragator, „ceea ce-ti lipseste”, cel care te „intelege”, etc..
e si folositor dar, sti cand sa te opresti!? poti sa te opresti!?

13 10 2009
ammelie

Cred ca si comunicarea, ca orice alt lucru dus la extrem, ajunge sa fie denaturat. Pe internet poti spune orice, poti fi tu insuti, dar si oricine altcineva. E o libertate foarte mare. Si ajungi fie sa spui totul despre tine, fie sa cenzurezi atat de multe, incat la sfarsit nici nu mai stii despre cine ai scris.

Nu e o noutate, doar ca la acel moment am simit foarte puternic cat de mult poate deforma internetul imaginea realitatii. (Whatever that is.)

Catalin, ma crezi ca si offline-ul e deformat de online?
Cristian, si hainele stralucitoare ale internetului cad la un moment dat.

13 10 2009
Cristian

lucrurile duse la extrem, in orice domeniu, sunt distructive; iar oamenii au aceasta „calitate” de a forta limitele lumii intr-un mod ffputin intelept.
aproape toti oamenii mint, ptr. atingerea unui scop, ptr. a se face remarcati, ptr. a fi apreciati si iubiti, ptr. a-si ascunde „defectele”, etc.; si fac asta ptr. ca li se pare mai usor, cred ca pot rezolva problemele si viata e mai frumoasa…; efectul, insa, este contrar si pagubos.

corect! deformarea realitatii e reala, iar cand e aceptata devine o „realitate”.

intradevar, „hainele” cad! ptr. unii poate prea tarziu…

daca noi nu ne acceptam asa cum suntem, nici altii nu ne vor accepta!

13 10 2009
ammelie

E mai usor sa treci sub tacere un lucru, sa ascunzi un defect (sau ceea ce consideri tu slabiciune), decat sa incerci sa schimbi acel lucru sau sa il accepti, depinde. Daca negi un lucru, acesta nu dispare; ramane in interior si, pe nesimtite, macina. Iarasi, asa e, e vorba de acceptare…

22 10 2009
ilipili

Impartasesc sentimentul in tot articolul tau, Amellie. Asa am lasat eu blogul deoparte. Nu ma despart de el, n-am de ce; apoi, mi-am facut cativa prieteni buni prin el, nu-i asa? Nu prea multi, dar .. nu cred ca v-as fi intalnit altfel.
Ma mai intreb si eu, asa cum m-am intrebat si inainte, la ce rost blogul daca nu si „traim” impreuna? Rostul si-l are, dar numai dupa ce avem o viata reala, adevarata (nu ma refer la virtualitate aici, „virtute” pe care o asociem Internetului), pe care s-o putem transforma abia apoi in blog. Probabil, singurul mod de a comunica intr-adevar cu prietenii, e acela de a fi cu desavarsire singuri – asa incat sa nu mai simtim acest sentiment de singuratate, care ne macina-. As fi avut multe de spus, mai ales ca nu am mai lasat un comentariu de luni intregi, dar nu, nu inca, nu vreau sa ma risipesc (in flash-uri)… E de ajuns, sper, ce-am scris deja – deocamdata.

23 10 2009
ammelie

@ ilipili – Cred ca totul este, ca de obicei, o chestiune de proportii; si de alegeri. Niciodata n-am crezut – si n-o sa cred – ca blogul/internetul este ceva nociv. Dar, in acelasi timp, nu este deloc suficient pentru ca cunoaste sau recunoaste pe cineva. Pentru ca este o masca, pana la urma: aproape transparenta sau complet opaca, dar o masca nevertheless.

P.S. Welcome back, we missed you🙂

24 10 2009
stefan

Randuletele tale sunt ca o melodie placuta ,dar fara versuri. Versurile ar strica melodia !

26 10 2009
ammelie

Importante nu sunt versurile, nici melodia, nici macar tacerea. Frumos e sa transmiti/simti ceva. Orice, pana la urma.

27 10 2009
stefan

Tu ai reusit sa transmiti. Si nu chiar orice ! …Sensibilitate ! Si nu doar …!

27 10 2009
stefan

Pacat ca e cam mult gri !

3 11 2009
tutov

ai dreptate ammelie🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: