Varste

25 11 2009
Foto de aici.
   
Imi dau seama, uneori, ca nu reusesc sa imi constientizez varsta, acest 26 pluteste in deriva in jurul meu, iar eu nu pot sa mi-l apropii. Nu e al meu, nu il simt. Desi sunt luni de zile de cand mi-a fost atribuit. Intru din cand in cand pe conturi parasite de netlog, facebook sau myspace si gasesc aceste cifre insotindu-mi numele si am senzatia ca am nimerit gresit.🙂 Eu, 26 de ani? Nu mi-i simt.
 
Sunt varste la care eu raman blocata. Anii trec, varsta pe care o simt nu se schimba. Am avut 17 ani timp de 6 ani!😆 Norocoasa am mai fost. Am tinut, mai degraba instinctiv decat constient, de aceasta varsta. Imi placea copilaria inca aproape, naivitatea, dramatismele, intensitatea. Poate lipsa de responsabilitate, desi eu prefer sa ii spun lipsa de griji. Independenta, libertate. Si alte cuvinte insirate in 17 ani infinit.  Frumoasa varsta. Am trait-o si am savurat-o pe de-a-ntregul.
 
Si apoi, dintr-o data, la cateva luni bune dupa ce i-am implinit, i-am si simtit: 23 de ani.🙂 Schimbarea a venit in cel mai firesc mod, desi usor brusc. I-am descoperit, i-am primit cu entuziasm, i-am constientizat. O dulce si lenta maturizare, incredere noua in propriile puteri, responsabilitatile privite ca pe o dovada de putere, nu ca pe o corvoada, constientizarea tuturor lucrurilor pe care EU le pot face, viitor deschis. Frumoasa varsta si aceasta. Descoperirea drumului tau. La 17 ani zburzi dintr-o parte in alta a drumului, alergi cat si unde vrei, faci popas cand ai obosit. La 23 de ani, vezi drumul si stii ca e al tau si mergi increzator pe el, drept inainte.
 
Acum… ratacesc usor confuza in aceasta maturitate care se insinueaza, fara sa-mi dea prea multe optiuni. Simt ca las in urma 23-ul, cu ale lui vise marete, cu acea speranta/incredere care acum incepe sa imi para nejustificata. Nu ma transform intr-o cinica, niciodata nu voi fi, dar cateva accente sunt acolo, prezente. Si devin tot mai evidente. Lucrurile incep sa-mi para rigide; unde e flexibilitatea si inconstanta viselor naive? Aceasta realitate, pe care la 17 ani o renegam, incepe sa-mi devina singurul decor.
 
Nu stiu ce urmeaza. Nu vreau sa traiesc intr-o lume lipsita de vise, tin cu dintii de ale mele. Dar diferenta este ca: acum vad clar distanta dintre realitate si vise, pe cand la 17, si chiar la 23, acestea erau amestecate.
 
Recitind, imi pare cam trist ce am scris. Nu e asa, nu e tristete. E doar o constatare a lucrurilor care se schimba. A varstelor care definesc. Astept si eu acum noua varsta care sa ma defineasca.🙂
  

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: