Uitari si regrete (letting go)

11 02 2010

Sunt unele lucruri care depasesc puterea mea de intelegere. Nu le inteleg, pur si simplu, si am cam renuntat sa mai incerc. De ce si-ar sterge cineva blogul, de ce ar rupe scrisori, de ce ar nega un trecut? Da, nu ii mai reprezinta acum. Inteleg. Dar i-a reprezentat candva. Te negi pe tine insuti negand acel trecut; pentru ca daca te negi pe tine din trecut, te negi si pe tine din prezent; tu esti efectul.

Un post al Simonei m-a facut sa ma gandesc  din nou la aceasta teorie a mea.  Simona nu vorbeste de stergerea blogului, dar vorbeste despre a pune punct si a o lua de la capat. De a cauta ceva cu totul diferit. Inteleg ce vrea sa spuna. Doar ca acel cuvant, a sterge, pe mine ma deranjeaza teribil. Sa incepi ceva nou… da, implica o oarecare doza de uitare. Sau macar de detasare, de letting go.

Dar cat de mult poti uita din ceea ce tu ai fost? Si oare cat de benefic este asta, pentru cel care esti acum? Niciodata nu am rupt scrisori, niciodata nu am ars fotografii (ca in filme) dar stiu oameni care au facut lucrurile astea in realitate. Niciodata nu am vrut sa uit o iubire, chiar daca pierderea ei m-a durut. Niciodata n-am vrut sa imi uit propriile mele tradari si greseli; le-am pastrat, ca dovezi a ceea ce am fost, si in timp au devenit lectii.

Pastrez strans la piept ceea ce am fost, pentru ca doar astfel pot stii cine sunt.

Desigur, exista si cazuri extreme.Un trecut dureros care te tine prea strans legat, nu te lasa sa fii tu insuti. Nu te lasa sa cresti, sa evoluezi, sa devii o varianta mai buna a ta. Si atunci n-ai de ales: trebuie sa te eliberezi. Altfel nu supravietuiesti. Dar aici vorbim deja de lucruri prea profunde.

Stergerea unui blog, pe de alta parte, mi se pare un act de superficialitate on display. In mare masura un moft, poate. Eu, recunosc, am fost dezamagita cand persoane pe care le citeam si-au sters blogul. M-am simtit putin tradata, pe nedrept desigur, dar asa am simtit. Si inca le mai pastrez un loc un blogroll sau un bookmark, desi de fiecare data sunt intampinata de: The authors have deleted this blog. The content is no longer available.

Sa iei o pauza, cand simti ca nu mai ai nimic de spus, mi se pare normal. Sa nu mai scrii deloc, la un moment dat, inteleg – you moved on.  Dar sa stergi ceea ce ai scris, ce ai simti, ce ai fost la un moment dat?…

Poate ca vrei sa uiti. Poate ca vrei sa ascunzi ceva. Poate ca te doare sau te sperie sau te rusineaza. Dar degeaba spargi oglinda care iti reflecta chipul, chipul tau e acelasi.

Eu mai am unul sau 2 bloguri vehci, de fapt incercari/schite. Le-am parasit, dar nu le-am sters. Le pastrez acolo, le vizitez din cand in cand, poate mai si scriu ceva. Sau doar le citesc. Ma privesc in oglinda trecutului. Dar deh, eu sunt o nostalgica.

P.S. Cat despre regrete, eu sunt unul dintre aceia, care spun ca nu au. :d Pentru mine, regret inseamna durere si nod in gat si dorinta aproape disperata de a schimba ceva. Am avut in unele momente, dar timpul le-a estompat, iata de ce nu mai am: le-am lasat in urma. Le-am uitat, iata, regretele. Mai pastrez din ele doar o umbra de tristete…


Acțiuni

Information

6 responses

11 02 2010
Liz

Perfect adevarat. La fel simt. N-as sterge cine-am fost si ce-am simtit. Nu arunc amintiri ale fostelor iubiri. Nu vreau sa uit. Nu as putea sa ma sterg pe mine, cum am fost in ultimii doi trei ani. De ce as face-o? Sunt eu. Ma plac.

11 02 2010
flori

sunt si nu sunt de acord cu tine:)
adica nu cred neaparat ca a sterge posturi inseamna a te nega pe tine.
poate nu toti suntem norocosi sa fi fost impacati cu noi insine dintotdeauna.
Un om neimpacat cu sine sau cu o situatieare nevoie de blog, ca sa defuleze cumva. Un om neimpacat cu sine sau cu o situatie, n-o sa posteze chestii dragute si pozitive. O sa-si planga de mila. Enervant de mult.
Iar daca omul ala are norocul sa se impace intre timp, recitind s-ar putea sa nu-i placa ce vede. Asta nu inseamna ca neaga ca i-a fost rau, candva. Inseamna ca nu mai simte nevoia sa puna „raul” ala pe gard. Sa-si mai planga de mila. Inseamna ca a evoluat si mandru de asta.

In plus, nu stiu altii cum sunt, dar eu sunt o scorpie. Evenimentele au un ecou emotional ravasitor asupra mea cateodata. Dar evenimentele trec. Si incet, incet, se diminueaza si cutremurul pe care il produc. Pana cand numaidoare. Deloc.
Daca ecoul ala a fost unul pozitiv, merita sa-i pastrezi amintirea, la vedere.
Daca insa a durut ca naiba si dupa ani, in sfarsit, nu mai doare, de ce sa-ti mai lingi ranile in public?

Parerea mea:)

12 02 2010
ammelie

Flori, inteleg ce vrei sa spui. Si cred ca ai dreptate, eu privesc acum din perspectiva omului impacat cu sine. Poate acum cativa ani, cand eram adolescenta tumultoasa, as fi vrut sa uit si sa sterg multe lucruri. De fapt am vrut. Dar nu am facut-o. Poate pentru ca am simtit ca imi vor fi dragi candva si lacrimile varsate, si accesele de furie, chiar si greselile facute. Pentru ca e asa cum spui si tu, exploziile se sting si efectele si diminueaza. Si atunci, unde e raul sa le pastrezi? Binele e – zic eu – in perspectiva pe care ti-o da trecutul, experienta.

M-a pus pe ganduri acel ‘sa-ti mai lingi ranile in public’… Nu cred ca e vorba de asta, totusi. Pentru ca nu mai spui ‘ma doare’, ci spui ‘m-a durut’. Si nu-i nicio rusine in asta.

Dar te inteleg, scorpioanco, ca asa sunteti voi…😛

12 02 2010
ammelie

Liz, imi dau seama ca si tu privesti lucrurile din aceeasi perspectiva, a omului impacat cu sine, a celui care se place. Si ma gandesc ca acest ‘trecutul m-a facut ceea ce sunt’ este in mare masura o chestie de maturizare…

15 02 2010
Ana

Privind la ceea ce am scris/făcut în urmă, nu mă mai regăsesc în ele cu aceeași intensitate. Și eu cunosc persoane care au rupt fotografii, au șterg bloguri, etc. Mi se pare o variantă forțată de a schimba ceva. De ce să nu lași lucrurile să urmeze cursul lor firesc? Îmi place să cred că fiecare întâmplare are rostul ei, ca într-un puzzle.

15 02 2010
ammelie

Ana, ai folosit un cuvant care se potriveste foarte bine, cred. Acel fortat… mda, stergerea unui blog, ruperea unei fotografii – e o uitare fortata, sau o fortare a uitarii. Exista, intr-adevar, un curs firesc al lucrurilor, si tot ce trebuie sa facem e sa dam timp timpului; ce va trebui sa fie uitat, va fi uitat. Ce trebuie sa ramana, va ramane.

Si eu cred acelasi lucru; iar un puzzle din care aruncam cateva piese nu mai poate fi completat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: