The Personal Playlist

23 08 2011

De ziua mea tot ce mi-am dorit a fost: un playlist numai pentru mine, baloane si o pisicuta 🙂 N-am primit niciun dintre acestea, asa ca mi-am facut eu insami cadou playlistul de mai jos.

E un playlist foarte personal. E vorba de acele melodii care chiar raman cu tine, ti-au insotit momente speciale din viata si acum iti insotesc amintirile, au ajuns sa defineasca stari, sentimente si timpuri. Acele melodii ale caror versuri le stiu pe de rost si pe care le pot asculta oricand, oricum. Poate ca unele sunt naive, alte obscure, alte deloc genul meu :), dar toate sunt ale mele. 🙂

In ordine alfabetica si cu zambetul pe buze:

AC/DC – Highway to Hell
Alina Manole – Luna Patrata
Amy Winehouse – Love Is A Losing Game
Ane Brun – A Temporary Dive
A-Ha – Forever Not Yours
Bebe – Malo
Blackmore’s Night – Wish You Were Here
Bob Dylan – Blowin’ In The Wind
Bob Marley – Three Little Birds
Bryan Adams – Cloud Number Nine
B.U.G. Mafia feat. Loredana – Lumea-I a mea
Charlotte Gainsbourg – La Collectionneuse
Coldplay – Fix You
Coldplay – The Scientist
Darren Hayes – Unlovable
Darren Hayes – Insatiable
Dean Martin – How D’ya Like Your Eggs In The Morning?
Death Cab for Cutie – Passenger Seat
Delta Goodrem – Born To Try
Dido – Sand In My Shoes
Dooley Wilson – As Time Goes By
Edoardo Bennato & Gianna Nannini – Un Estate Italiana
Eliza Doolittle – Pack Up
Frank Sinatra – I Won’t Dance
Gary Jules – Mad World
Gilberto Gil – Vamos Fugir (Give Me Your Love)
Gheorghe Dinica – Parol Ca Te Iubesc
Guns N’ Roses – Sweet Child O’ Mine
Imogen Heap – Speeding Cars
Ingrid Michaelson – You And I
Jewel – Morning Song
John Mayer – Your Body Is A Wonderland
Julio Iglesias – La Carretera
Labuat – Soy Tu Aire
Laid Back – Sunshine Reggae
Lenny Kravitz – I Belong To You
Luna Amara – Rosu aprins
Matchbox Twenty – Unwell
Metallica – Nothing Else Matters
Michael Jackson – Speechless
Mircea Vintila – Noros Cecer
Moby – Slipping Away
Moloko – Pure Pleasure Seeker
Morcheeba – Self Made Man
Ozzy Osbourne – Momma I’m Coming Home
Pasarea Colibri – Miruna
Pink Floyd – Comfortably Numb
Radiohead – Creep
Red Hot Chili Peppers – Road Trippin’
Robbie Williams – Eternity
Rod Stewart – These Foolish Things
Roxette – Vulnerable
Sandi Thom – I Wish I was a Punk Rocker
Sara Bareilles – Love Song
Savage Garden – Truly Madly Deeply
Shakira – No (Artista Invitado Gustavo Cerati)
Snow Patrol – Chasing Cars
Snow Patrol – Take Back The City
Snow Patrol – Make This Go On Forever
Staind – Outside
Stereophonics – Is Yesterday, Tomorrow, Today
Sunrise Avenue – Heal Me
System Of A Down – Lonely Day
The Mountain Goats – Woke Up New
The Rolling Stones – Anybody Seen My Baby
The Thrills – Not For All The Love In The World
The Verve – The Drugs Dont Work
The View – Same Jeans
Travis – Love Will Come Through
Tribalistas – Já Sei Namorar
Urma – Buy Me With a Coffee
Zaz – Je Veux
Zoe & Ky-Mani Marley – Could It Be You

P.S. Am si baloane! 🙂

Anunțuri




Varste

17 11 2010

Foto de aici.

Am primit de la Flori o leapsa nostalgica si profunda. M-am gandit, am refuzat sa deschid jurnale prafuite, mi-am invartit amintirile pe degete si iata ce amprente au lasat anii care au trecut.

La 3-4 ani eram mica, blonda, creata si fericita. Locuiam la tara cu bunicii mei si eram dusa la gradinita pe bicicleta, in geanta de postas a lui tataia. Spuneam poezii cu ratuste si imi placeau cuvintele cu ce si ci. Mami venea in vizita si avea un parfum numai al ei, pe care si azi il simt cand mai ma duc pe la tara si vine si ea.

La 5-6 ani eram la fel de blonda, dar mai degraba ciufulita decat creata. Mamaia ma tundea punk si iarna ma imbraca pana in dinti. Dansam brasoveanca cu un baiat blond care era ‘prietenul meu’ si cam faceam pe sefa cu el. Invatasem deja sa citesc si stiam sute de poezii pe de rost. Povestile se inventau singure in jurul meu si lumea era un loc imens pe care ma pregateam sa il descopar.

La 7-8 ani incepusem scoala. Imi amintesc prima zi in fiecare detaliu. Uniforma mea, ploaia usoara, mirosul diminetii, cimentul din curtea scolii si frunzele cazute, invatatoarea mea, cartile, colegul de care m-am indragostit cu toata puterea inimii mele de copil in acea prima zi. Eram mica si priveam lumea cu ochii mari. Multe lucruri imi pareau grele, dar stiam cu sa le fac usoare. Cei 4 pereti ai casei ma sufocau, aveam nevoie de aer, aventuri si prieteni.

La 9-10 ani aveam locul meu mic in lumea aceea mare. Citeam, ma jucam, visam si eram fericita cu naivitate de copil. Luam premii intai si imi placea scoala. Descopeream si eram fascinata.

La 11-12 ani iubeam sau visam o iubire si sufeream, cumva molcom, ca el nu ma iubea. Scriam poezii cu pixul rosu in jurnale colorate. Eram visatoare si romantica. Eram inca mica.

La 13-14 ani eram deja mare. Ma transformasem. Aveam toate orizonturile deschise. Stiam mai multe ca oricand, aveam mai multi prieteni ca oricand si ma distram mai ceva decat cand eram copil fara griji. Imi descopeream pasiuni in muzica, scris, filme.

La 15-16 ani aveam prieteni noi, liceul era un teren favorabil. Dansam ca o nebuna prin discoteci, eram rebela si traiam in lumea mea. Lumea noastra, de fapt, in care se intampla tot timpul cate ceva, dramele erau intense, fericirile si mai si, iubirile se aprindeau si se stingeau cu repeziciune, dar ardeau intens.

La 16-17 ani iubeam pentru prima data cu adevarat. Iubeam cu delicatete si cu incapatanare, cu disperare si cu cruzime. Frangeam inimi si mi se frangea inima. Ma schimbam, vedem lucrurile altfel, lumea capata profunzime. Invatam. Capatasem foarte multa incredere in mine; puteam sa fac orice doream, lumea imi era la picioare.

La 18-19 ani am terminat liceul si am intrat la facultate. Eram trista. Traiam in mare masura in trecut, inca sufeream pentru iubirea pierduta, ma invinovateam si nu reuseam sa trec peste. Prezentul imi oferea mai multe decat oricand, as fi putut fi atat de usor fericita! Dar nu puteam. Plangeam mult si eram singura. Nu gaseam nicaieri nici macar un umar pe care sa ma sprijin. Nici pentru cautari nu mai aveam putere.

La 20-21 de ani m-am schimbat din nou. Sau am inceput sa ma schimb. M-am scuturat de trecut si am facut pasii necesari pentru a merge mai departe. O noua facultate, noi prieteni, o noua atitudine. Imi descopeream alte pasiuni. Teatru, alt gen de muzica, fotografia, calatoriile. Traiam pentru mine si prin mine. Eram in mare masura egoista, dar eram fericita, in acel fel cumva inchis. In acelasi fel iubeam: inchis, retinut. Iubeam atat cat era nevoie, nu mai mult. Eram iubita la fel. Greseam amundoi, desigur, dar acea iubire era doar un pas.

La 22-23 de ani eram in ultimii ani de facultate. Gaseam placere in studierea cursurilor si imi regasisem o ambitie de mult uitata. Ma mandream ca imi era usor sa invat si ma atragea ceeea ce invatam, intr-o oarecare masura. Am facut inca un pas pe care de mult vreme ezitam sa-l fac: m-am angajat. Eram bine, eram fericita, si incepeam sa ma deschid spre lume intr-un fel in care n-o facusem pana atunci. Ma acceptam pe mine si ii acceptam pe toti ceilalti.

La 24-25 de ani simteam ca ajunsesem unde trebuia. Imi gasisem locul in lume si in mine. Nu asteptam si nu cautam nimic. Mi-era bine.

Acum, la 26-27 de ani mi-e si mai bine. Am gasit, fara sa caut, iubirea care chiar aseaza toate lucrurile la locul lor. Sunt mai fericita decat mi-as fi putut inchipui si lumea cea mai frumoasa e lumea noastra. Parca toate intrebarile si-au gasit raspuns sau pur si simplu nu mai sunt importante. Mi-e bine.

Concluzii?

  • Fiecare varsta are farmecul ei si sunt sigura ca m-am incadrat la fix in stereotipiile fiecarei etape. Dar asta mi se pare ceva frumos.
  • Sunt persoane care isi lasa amprenta asupra ta pentru totdeauna si altele cu care doar te ‘intersectezi’ la un moment dat si timpul le incetoseaza fara mila.
  • Regretele? Timpul – si viata traita frumos – le estompeaza pana raman din ele doar zambete usor amare, abia schitate.
  • Multi dintre pasii facuti sunt uitati, dar toti te-au adus unde esti.

Mi-e putin ciudat sa dau leapsa asta mai departe, mi se pare prea personala. Dar daca cineva trece pe aici, si ar vrea sa o preia, nu ma supar. 🙂





Crestem

6 10 2010
Foto de aici.
Crestem.
Ne schimbam, lasam in urma locuri, ne indepartam de oameni. Uitam nume care inainte ne erau centrul universului, uitam fete pe care le vedeam zi de zi si le visam noapte de noapte. Peste toate se aseaza ceata timpului trecut.

Crestem.
Ne raman mici locuri care ne pareau castele. Ne miscam prin casa copilariei noastre si ne simtim apasati de pereti. Oare cum incapeam sa ne ascundem in debaraua aceea? Chiar atat de mic era biroul meu? Ne miscam, privim, si recunoastem obiecte care ne-au fost dragi. Uite masuta si scaunelele la care croiam rochite pentru papusi. Uite cuierul unde am ascuns odata un pui de vrebie gasit prin iarba. Uite bibeloul pe care l-am ciobit cand jucam volei cu pernele. Si unde o fi oare catelul meu de plus gri cu un singur ochi?

Crestem.
Toate sunt dintr-un timp atat de vechi, incat ne e mai apropiata aminterea amintirii lor. Si ne sunt dragi doar pentru ca ne-au fost dragi odata. Si ne e dor de ele pentru ca ne e dor de noi insine. Pentru ca noi crestem si lasam in urma obiecte, locuri si oameni. Pentru ca noi crestem si lasam in urma cate putin din noi.




Cand ploua

25 06 2010
….
Intr-o dimineata de iunie care seamana cu o dimineata de octombrie tarziu (minus copacii colorati), tot ce poti sa faci este sa te adapostesti in tine insuti ca intr-o camera calda si luminata. Te inconjori acolo de lumina galbena, de muzica plutitoare, de cuibaresti in pat cu o carte in mana sau incepi sa cauti prin sertarele trecutului.

scutur de praf sertarele
si incerc sa imi citesc privirea de azi
in oglinda trecutului

gasesc amintiri mici si julite in coate
amintiri mai mari si mai cochete
amintiri scrise cu pixul rosu si cu litere buclate
amintiri pastrate pe bilete vechi de tren

respir aerul verde dintr-o dimineata cu emotii de examen
respir fumul cu gust de vanilie dintr-o discoteca aglomerata
fredonez melodii imposibil de uitat

recit poezii care au lasat urme

imi impletesc panglicile fostelor iubiri
in jurul incheieturilor
si din saruturi vechi
imi fac cercei rotunzi

Sunt zile in care hainele trecutului imi sunt mici si ma strang. Sunt zile in care, din contra, imi par mari si ma incomodeaza tot ce am fost. Azi, acum, imi vin numai bine. Imi sunt dragi.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă…




Uitari si regrete (letting go)

11 02 2010

Sunt unele lucruri care depasesc puterea mea de intelegere. Nu le inteleg, pur si simplu, si am cam renuntat sa mai incerc. De ce si-ar sterge cineva blogul, de ce ar rupe scrisori, de ce ar nega un trecut? Da, nu ii mai reprezinta acum. Inteleg. Dar i-a reprezentat candva. Te negi pe tine insuti negand acel trecut; pentru ca daca te negi pe tine din trecut, te negi si pe tine din prezent; tu esti efectul.

Un post al Simonei m-a facut sa ma gandesc  din nou la aceasta teorie a mea.  Simona nu vorbeste de stergerea blogului, dar vorbeste despre a pune punct si a o lua de la capat. De a cauta ceva cu totul diferit. Inteleg ce vrea sa spuna. Doar ca acel cuvant, a sterge, pe mine ma deranjeaza teribil. Sa incepi ceva nou… da, implica o oarecare doza de uitare. Sau macar de detasare, de letting go.

Dar cat de mult poti uita din ceea ce tu ai fost? Si oare cat de benefic este asta, pentru cel care esti acum? Niciodata nu am rupt scrisori, niciodata nu am ars fotografii (ca in filme) dar stiu oameni care au facut lucrurile astea in realitate. Niciodata nu am vrut sa uit o iubire, chiar daca pierderea ei m-a durut. Niciodata n-am vrut sa imi uit propriile mele tradari si greseli; le-am pastrat, ca dovezi a ceea ce am fost, si in timp au devenit lectii.

Pastrez strans la piept ceea ce am fost, pentru ca doar astfel pot stii cine sunt.

Desigur, exista si cazuri extreme.Un trecut dureros care te tine prea strans legat, nu te lasa sa fii tu insuti. Nu te lasa sa cresti, sa evoluezi, sa devii o varianta mai buna a ta. Si atunci n-ai de ales: trebuie sa te eliberezi. Altfel nu supravietuiesti. Dar aici vorbim deja de lucruri prea profunde.

Stergerea unui blog, pe de alta parte, mi se pare un act de superficialitate on display. In mare masura un moft, poate. Eu, recunosc, am fost dezamagita cand persoane pe care le citeam si-au sters blogul. M-am simtit putin tradata, pe nedrept desigur, dar asa am simtit. Si inca le mai pastrez un loc un blogroll sau un bookmark, desi de fiecare data sunt intampinata de: The authors have deleted this blog. The content is no longer available.

Sa iei o pauza, cand simti ca nu mai ai nimic de spus, mi se pare normal. Sa nu mai scrii deloc, la un moment dat, inteleg – you moved on.  Dar sa stergi ceea ce ai scris, ce ai simti, ce ai fost la un moment dat?…

Poate ca vrei sa uiti. Poate ca vrei sa ascunzi ceva. Poate ca te doare sau te sperie sau te rusineaza. Dar degeaba spargi oglinda care iti reflecta chipul, chipul tau e acelasi.

Eu mai am unul sau 2 bloguri vehci, de fapt incercari/schite. Le-am parasit, dar nu le-am sters. Le pastrez acolo, le vizitez din cand in cand, poate mai si scriu ceva. Sau doar le citesc. Ma privesc in oglinda trecutului. Dar deh, eu sunt o nostalgica.

P.S. Cat despre regrete, eu sunt unul dintre aceia, care spun ca nu au. :d Pentru mine, regret inseamna durere si nod in gat si dorinta aproape disperata de a schimba ceva. Am avut in unele momente, dar timpul le-a estompat, iata de ce nu mai am: le-am lasat in urma. Le-am uitat, iata, regretele. Mai pastrez din ele doar o umbra de tristete…





Ziua Cartitei

2 02 2010

E azi. Pe 2 februarie. Nu stiam. Am aflat de la Sunkissed. Filmul l-am gustat la vremea lui si, cum sarmanul Bill Murray ramasese prins in bucla timpului, asa mi-a ramas si filmul prins in buclele memoriei. Mai mult ideea de fapt.

Sa retraiesti, iar si iar (nu e pleonasm, pentru nu retraiesti doar o data, ci din nou si din nou si din nou) o zi din trecut, actiuni, vorbe, reactii care iti devin familiare, uneori dincolo de limita suportabilului – mi s-a parut interesant, mai mult decat legenda legata de acesta zi. Care legenda, in paranteza fie spus, e destul de draguta: (Domnisorul cartita Phil ne spune azi ca ne mai ‘bucuram’ de iarna inca 6 saptamani, asta daca reuseste sa isi vada umbra 🙂 Daca nu, nu – deci: yey, vine primavara!. :P) Fingers crossed! 🙂

Dar sa ma invart in trecut, iar si iar cu aceleasi fapte… hmm… nu mai imi pare asa atractiv cum imi parea inainte. Don’t get me wrong, daca as putea sa imi aleg ziua in bucla careia sa ma prind, am cateva variante numai bune de savurat din nou: emotia unui anumit drum, un prim sarut/o prima iubire, prieteni buni de care nu se mai stie nimic acum, o victorie (ca de, am avut si victorii, in adevaratul sens al cuvantului), o zi de scoala, (da!), dintr-un liceu cu nebunii, o noapte si mai nebuna in disocteca (nu club! :P), un cineva plecat de tot de tinut aproape pentru un timp, o eu insami, regasita asa cum am fost candva, emotii care acum iti sunt doar familiare, dar atunci erau explozive! Dar si toate aceste delicii, indelung savurate, si-ar pierde gustul cu timpul.

Asa ca ramanem cum suntem, cu trecutul adunat frumos in cutii, caiete, poze si amintiri si asezat cuminte la locul lui. Si ramanem asa cum suntem, cum e bine, cu prezentul unei zile de inca iarna si cu promisiunea unui foarte apropiat viitor primavaratic. Asta daca domnisorul Phil nu isi vede umbra azi. Fingers crossed! 🙂

Later edit:

Damn it! Punxsutawney Phil has predicted 6 more weeks of winter. Why, God, why!?!!





Din ce e facut un an

21 12 2009

Ma gandeam la acest an care se apropie de sfarsit. Si ma gandeam si la anul trecut, si la cel dinainte. Cate de multi pasi am facut in fiecare! Pasii aceea inevitabili, care sunt atat de banali prin universalitatea lor: am terminat o facultate, mi-am luat un prim job, am calatorit, mi-am luat un alt job, mai bun, am calatorit si mai mult, m-am indragostit, am intarit aceasta iubire, am lasat-o sa ma cuprinda, am calatorit si mai departe :). Sunt banale, cum am spus, inevitabile, cum am spus. Sunt pasii pe care ii face oricine.

I grew as a person, e iarasi un cliseu, but I did. La fel, am facut lucruri pe care mereu mi-am dorit sa le fac. Am fost fericita prin mine si prin altcineva. Am iubit, am calatorit, am facut fotografii, am castigat, am primit, am reusit lucruri, am scris, am citit, am descoperit. A fost un an frumos.

Il tin adunat in lucruri mici, in fotografii, in mail-uri scrise, in mici cadouri, in amintiri. Lucruri care nu se pierd, lucruri care lasa urme.

Zambetul rasare la amintirea unei nopti cu ferestra deschisa spre ploaie, sau la amintirea ninsorii feerice de la Busteni, sau a pescarusului prins in poza,  sau a versurilor unei melodii, sau a unora din multele imbratisari, sau… Imi definesc anul cu lucruri mici, mici puncte de reper, un zambet, un drum, o strangere de mana, o gluma buna, o dimineata somnoroasa, o plimbare prin parc, un concert, o descoperire.

Imi definesc anul prin experientele adunate, lista lunga de filme vazute, cartile citite, muzica descoperita, locurile vazute. Toate la un loc, adunate, creeaza savoarea anului 2009. Se vor pierde detalii, cu timpul, dar gustul va ramane. A fost un an frumos.