Sensuri

15 06 2011

Almost leaving, almost being here.
Intotdeauna aproape, niciodata pe de-a intregul.
Esti impartit intre o lume in care oamenii tac si o lume in oamenii vorbesc din spatele ferestrelor inchise. Le vezi doar buzele miscandu-se, nu ii auzi, nu ii intelegi. Doar presupui.

Tacea, inaintand prin viata cum inaintezi prin aerul rece al unei dimineti din mijlocul saptamanii. Asteptand. Gandind incet, molcom, fara scop si fara directie.

Cuvintele pot fi iubite, gandea, doar daca inseamna ceva sensul lor, nu doar ele insele. Nu ce inseamna iubirea pentru mine, ci ce inseamna sensul iubirii pentru mine. Apoi deschidea umbrela, sau cumpara un ziar sau deschidea usa unui magazin si se indeparta de cuvinte si de sensul sensului lor. Minute sau ore mai tarziu isi amintea brusc gandul de dimineata, doar pentru a-l indeparta cu o clipire mai apasata. Sensurile se pierd in rutina zilelor.

Nu credea asta cu adevarat. De fapt, cel mai mult ii placea sa zgarie rutina orelor in cautare de sensuri. Exact cum cureti cu unghia rugina de pe o masa veche, descoprind in spatele ei culorile altor timpuri. Impletea timpurile si cuvintele cautand sensuri si pacea, oricat de relativa, pe care i-o aduceau acestea.

Nu era tristete. Poate doar resemnare in acea cautare potolita. Febrilitatea si nerabdarea erau de mult uitate, deja straine. Nu mai cauta cu un scop, nu mai urca nicun munte, nu mai dorea sa cuprinda cu ochii toata zarea. Nu rascolea cotloane, nu intreba in stanga si in dreapta, nu alerga. Mergea incet, usor, tacut. Ca in orice dimineata rece din mijlocul saptamanii. Avea rabdare, si poate tocmai de aceea, sensurile ii apareau cuminti in cale din cand in cand. Tot ce trebuia sa faca era sa le vada si sa le culeaga.

Le pastra ca intr-un ierbar, privindu-le, dar uitand ca mai trebuia sa le si inteleaga. Se multumea sa le stie acolo, adunate si gasea consolare in gandul ca le putea folosi oricand.

Anunțuri




Adanc si nedefinit

9 12 2009

Foto de aici.

Drag sentiment de tarziu, de dulce inserare dureroasa, resimtita adanc in oase, strecurata pe sub piele ca o pelicula de apa, incalzindu-te si racindu-te totodata. Familiarul tot adunat in aceasta clipa, intr-un fosnet de pasii sub ferestre, in inghititura cea mai dulce de cafea de pe fundul canii, in zgomotul monoton al tastelor si in timpul acesta care pluteste pe deasupra tuturor capetelor.

Nici nu mai conteaza data din calendar, cantecele ce curg pe shuffle, telefonul ce suna sau asteapta sa sune, cine esti sau ce trebuie sa faci. Totul se suspenda, cumva, in unele inserari, si timpul redevine abstract cum ar trebui sa fie. Nu numere, ci clipe. O singura clipa, intinsa peste toate. Tarziul pluteste, nu se poate altfel. Nu il atingi, nu il vezi, il simti, adanc si nedefinit, in tine, si te simti tu insuti altul, adanc si nedefinit ca timpul.

In acest tarziu, cuvintele atat de dragi isi pierd sensul, si nu mai conteaza ele, ci cadenta lor. Cand totul devine mov si gri, totul devine poezie. Esenta de poezie, fara cuvinte, ci doar ritmul lor, adanc si nedefinit. Auzi cuvintele, dar nu le recunosti, iar sensul il extragi din pasul lor sacadat, din alternanta vocalelor si consoanelor si semnelor de punctuatie si ai putea citi orice, totul isi gaseste ecou in tine si intelegi totul, fara sa stii ce intelegi.

Si nu mai cauti nimic, pentru ca toate sunt in tine, ti se izbesc de plamani si de pielea din spatele degetelor si asta ti-e suficient, oricum nu le poti simti mai adanc de atat.





singuratate calda in noapte racoroasa

3 09 2009

                       

Copil.
Imi spun copil in serile ca asta, cu muzica asta noua si curgatoare, cu cuvintele astea noi si usoare ca aerul. Imi place naturaletea tacerea singuratatea calda. Singuratate calda in noapte racoroasa. I did’t have any summer romance si Why is you raincoat always crying sunt titluri de melodii. This is me looking for me este un titlu numai bun pentru  o fotografie incurcata. Poate e si titlul unei melodii.

Nu e vorba ca ma plictisesc zilele monotone de toamna. Au si ele farmecul lor. Dar uneori ma plictisesc de mine in zilele astea, de lucruri inevitabile, de repetari. De ritmul cunoscut al pasilor pe strazi cunoscute. De asta caut uneori o strada care coboara spre Dunare. Sa gasesc o noua eu ratacita printre cladiri noi. Clipele, clipele… Vreau sa fug de cele care se repeta, vreau sa le prind pe cele care imi par noi.

Opposite direction, syncronized feet


Ce ciudat, ca dupa atata timp risipit cautandu-ma, ma regasesc in privirea mea. Reflectata in privirea ta.

Imi plac cuvintele care inspira. Chiar daca au ca rezultat declaratia stangace de dragoste de mai sus. Chiar daca raman cu o imagine a ochiului ca un copac de nefolosit. Chiar daca e deja 12 noaptea. Si abia marti. Sau miercuri. Adunam cuvintele inainte. Aveam pagini intregi, caiete intregi. Cartile le citeam cu foaie si pix alaturi. Nu vroiam sa pierd sau sa uit nimic.

Am pierdut si uitat multe cuvinte. De tot. Putine au lasat in urma doar senzatia de caldura, raceala, pustiu, prea plin, fericire, regret sau alte simtiri. Si mai putine le-am pastrat cu totul. Cateva versuri, cateva franturi.





A simti

18 08 2009
                          
6071f6fa5022cc289900bff9273f0fe3 (1)
Foto de aici.
                  
 
Si cateodata am atata chef sa ma scufund in viata altcuiva, sa ma arunc in alt om ca intr-un lac sau o mare, sa ma scufund in cuvintele si sentimentele lui, ei, sa le resipir ca pe aer si sa ma inconjor de ele si sa le simt atingerea ca apa alunecand pe piele. Vreau sa sorb si sa simt, sa ma intregesc si sa ma cunosc mai bine, sau poate doar sa ma uit pentru un timp, (sau poate ambele fete ale oglinzii in acelasi timp, cea in care ma vad si cea in care nu ma vad), sa ma adun din vorbele lor si sa ma risipesc in cuvintele straine si sa le adun pe toate intr-un singur verb: a simti.
                                 
Pot trai astfel: un film, o carte, o melodie, un blog, o privire care e poate doar o parere. Pot cunoaste astfel: un prieten, un strain.
                           
Uneori imi doresc sa simt totul, la o intensitate mai mare.
                              




1,2,3,4

1 08 2009
   
‘Pe masura ce invata sa vada, ochii isi pun o pavaza impotriva minunilor’
        
Everything is here to be seen, huh?
          
Timpul imi pare atat de fragmentat, de parca prapastii adanci separa clipele.
            
Am impresia uneori ca ieri nici nu a existat vreodata.
               
p.s. New header.
  




Adevaratul timp

25 07 2009

   

Adevăratul timp este un punct care se numeşte „acum”, înţepat de o infinitate de drepte care se numesc alegeri în viaţă.

definiţie de Ioan Gyuri Pascu in „În căutarea armoniei”

(Fara imagine de data asta, pentru ca nu stiu ce s-ar potrivi. Desi eu am impresia ca un cer albastru cu nori albi se potriveste la orice. 🙂 )

         





Definitii

7 05 2009

Cafe avec Sourire ma indeamna sa defininesc niste cuvinte. M-am jucat mult timp de-a definitul, apoi mult timp m-am jucat de-a uitatul definitiilor. Acum ma plimb printre cuvinte si le gasesc sensul in oglinzi.

1. piatră – apasare, dulce sau amara, ceva de pastrat sau de aruncat de dorul cercurilor miscatoare

2. inimă – carte cu foi albe, pentru colectionat simtiri

3. infinit – un orizont prea indepartat pentru a fi vazut cu ochiul liber

4. negru – numitor comun, nu stiu de ce, dar nu neaparat negatie

5. buze – marginea unei lumi si inceputul alteia.

Eu nu gasesc acum alte cuvinte in mine, toate plutesc in jurul meu. Leapsa sa mearga la primul calator care trece pe aici si doreste sa se joace cu cuvintele.