[Efecte] Desprindere

20 10 2015

1

2

 

 

5

6

Anunțuri




[Efecte] Tacere

13 01 2013

a1

a2autocontrast

a2autolevel

a3

a4

a5

a6

a7

a8

a9

a10

a11

a12

a13

a14

a15

a16

a17

a18

a19

a20





[Efecte] Daca intr-o noapte de iarna un calator

4 01 2013

1

2

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14





Cindy

14 05 2010

Cindy mi-a dat inca de prima data cand am vazut fotografiile ei un sentiment de coziness, de apartenenta, caldura, intimitate. Imi place felul ei de a face ca lucrurile mici sa capete importanta, ba mai mult, personalitate. Si imi plac foarte mult fotografiile ei bokeh. Si cele food-related. A, si cocktail-urile. :)

14

04

03

29

23

30

28

Pagina ei de flickr aici.





Elo Vazquez

25 03 2010

Elo Vazquez, in primul rand cu ale sale fotografii dureros-nostalgice din Islanda, dar si cele cu un aer atat de personal din celelealte orase, cu portretele la fel de intime facute prietenilor – imi place foarte mult. Daca le-as caracteriza scurt cumva, ar fi taceri personale; de altfel, asta e sentimentul pe care mi-l dau in general fotografiile facute pe film.

In his words: Born in 1983 in Spain. Currently living in missing Iceland. Taking pictures since 1993 in 35 mm film (except, obviously, the Digital sections)





Portrete

24 02 2010

Ca tot vorbeam de autoportrete, sa lasam „auto” deoaparte si sa adaugam „de vedete”. Chiar, narcisismul nu se rezuma la a apasa tu insuti pe buton, ci si la a te lasa pozat la infinit de altii. Poate chiar mai mult asa.

Nu sunt eu mare amatoare de poze cu vedete, dar am descoperit pe NY Times o galerie care mi-a placut chiar foarte mult. Inez van Lamsweerde si Vinooth Matadin reusesc sa dea o lumina speciala fotografiilor:

Sam Worthington & Zoe Saldana - Avatar

Vera Farmiga & George Clooney - Up in the Air

Woody Harrelson - The Messenger

Colin Firth & Julianne Moore - A Single Man

Christoph Walz - Inglorious Basterds

Bonus: noua mea preferata Carey Mulligan, fotografiata de Helen van Meene:

Carey Mulligan - An Education

Sursa foto: The 7th Annual Great Performers in Film.





Oglindiri

23 02 2010

Foto de aici.

Inspirata de articolul Anei (sau pusa pe ganduri de acesta), am invartit o vreme pe degete si pe neuroni subiectul: autoportretul. Dovada de narcisism? Mijloc de exprimare a personalitati? Autoportretul poate porni din multe radacini si poate merge in multe directii. Diferite. Din cate imi dau seama, cele mai evidente nivele si forme sub care se manifesta sunt:

1. Autoportetul haifaiv. Cel mai des intalnit? Cunoscut si sub forma autoportretul pitzi. Caracteristici – cine nu le stie? Imbracaminte provocatoare, expresie a fetei ‘seducatoare’ si neaparat un text profund care sa insoteasca fotografia: “doolce si fina,sunt papusa din vitrina” sau “oare de ce ma mira ca ma invidiaza toata lumea???…sincer aveti pt ce,pt ca sunteti sub nivelul meu…:P”. Nu am uitat de celebra mana intinsa (omniprezenta). Si nici de decorul ce se zareste in spatele demoazelei, cam in contrast cu ce vrea ea sa transmita. Ma gandesc ca autoportretele gen haifaiv sunt mai degraba proiectii decat introspectii. Un fel de: asta as fi eu in cea mai buna varianta a mea. Daca as fi dura as spune: expozitie cu vanzare. Dar nu sunt, asa ca spun doar: idealul spre care tinde respectiva. Cum vrea sa fie (vazuta). Nu pot sa scap de senzatia ca este ceva comercial in toata aceasta expunere. Asta ca sa nu vorbim si de lucruri ca indecenta. Exemplu.

2. Autoportretul artistic. Introspectie, exprimare. Ceva ce vine dinauntru si se reflecta in forma estetica. Alb-negru pentru mai multa simplificare, culori vibrante pentru mai mult impact, pasteluri pentru atmosfera melancolica. Forme diferite, dar frumoase. Oricine poate vedea asta. Pe flickr/deviant sunt cativa artisti ale caror autoportrete imi par cu adevarat deosebite. Cu siguranta sunt, in comparatie cu galeria haifaiv. Mirjan, Lara Jade, Zhang, Marta, Ioana, Kirra – sunt doar cateva exemple. Si un baiat, sa echilibram balanta.

3. Autoportretul-transformare. Aproape o moda si acesta, cu ceva succes pe internet si cu ceva succes si pe la festivalele de scurt-metraje. Cate un autoportret zilnic, timp de 3 sau 6 sau multi ani. Pentru ce? O forma de cunostere in transformare. Chiar spune multe filmul fetei tale, suprapusa, suprapusa, suprapusa. Zi dupa zi. Imi plac acele umbre care abia se zaresc in succesiunea rapida de imagini: parca un zambet pe toata fata in ziua a 263-a? O incruntare abia mascata in cea de-a 485-a? Au fost acolo sau doar mi s-a parut? Oare autorul le mai tine minte? Ce imi place la acest gen de autoportret este simplificarea dusa la extrem. Niciun accesoriu, nicio expresie pozata, ci doar asa cum esti.

4. Autoportretul in pictura. Aici lucrurile stau putin invers, cred eu. Daca la autopotretul foto manifestarea porneste dinspre executie spre cunoastere, la autoportretul pictat, izvorul e cunoasterea si rezultatul e creatia. Frida Kahlo spunea: I paint self-portraits because I am the person I know best. Imi place ideea acestei studieri a trasaturilor si apoi incercarea de a le reflecta pe panza alba ca intr-o oglinda. Sa te recompui. Cateva auto-portrete celebre, aici.

5. Autoportetul abstract. Cine esti tu? In afara corpului, fetei, infatisarii. Ce te caracaterizeaza? Ce te reprezinta? Un obiect, un loc, o frantura. O fantezie, o injumatire. O impletire. Posibilitatile de exprimare tind spre infinit. Iar rezultatul este, iarasi, estetic.

Eu imi fac autoportrete la diferite intervale de timp. Cand simt nevoia. Stau in fata camerei asa cum sunt, in acel moment. Privesc si astept timer-ul sa declanseze. Si ma regasesc, intorcand camera, asa cum ma inchipui. Sau nu. Am uneori surprinza sa vad in privirea mea ceva ce nu stiam ca e acolo. In unele fotografii par chiar jenata, de parca nu m-am simitit in largul meu cand mi s-a facut poza, desi eu am facut-o practic. Si eram doar eu si camera. Trag concluzia ca in acel moment nu ma simteam bine eu cu mine. Sau privesc in trecut privind in camera, si ea, fidela, prinde si acest lucru. Ma reflect in franturi de momente. Sunt eu, oglindita in altceva. Ma vad si ma arat. Ma descopar. Asta cred ca e rostul.