Copila

6 01 2015

Blogul asta mi-e drag ca o copila mica si blonda. O iubesc, dar nu stiu cum sa-i vorbesc si cum sa ma joc cu ea. Nu mai stiu… E o diferenta prea mare de varsta intre noi doua!

Asa ca ma multumesc sa o vizitez din cand in cand. Si o mangai incet pe cap, privind-o indelung, cu un zambet trist.





revarsare

11 11 2014

revarsare este singurul cuvant care mai inseamna ceva pentru mine

restul cuvintelor

sunt doar coji de nuca

seci





Pauza in timp

11 11 2014

Am plecat de dimineata pe drumul vechi al toamnei

cautam soare si poze si amintiri calde,

dar n-am gasit decat fantome

drumul acela care poarta numele lui abia-si mai aminteste ce nume poarta

tot ce a trecut, a trecut de multa vreme

ce a fost?

cine mai stie…

totul in mine e ceata subtire, totul e aproape uitat

incerc sa trag aproape un sentiment vechi,

dar nu mai stiu nici zambet nici ochi nici cuvinte rostite

daca as vedea trecutul pe strada nici nu l-as mai cunoaste

asa ca totul e vechi acum

tot ce am avut e deja aproape pierdut

ma intreb uneori daca chiar a existat

daca chiar am simtit cu adevarat

ceea de doar pielea mea pare ca isi mai aminteste

totul e rece, pustiu

nici macar toamna.

timp suspendat, de fapt nu –

pauza in timp.





soul-searching

8 08 2014

A fost un weekend ciudat asta. Sau nu ciudat, de fapt chiar banal. Nimic iesit din comun, nimic ce n-am mai facut pana acum, nimic care sa ma extazieze, nimic care sa ma intristeze. Fara cuvinte noi, fara imagini noi, fara emotii. Si totusi, in ultimele ore simt tot mai puternic apasarea familara in piept si nodul familiar in gat si o dorinta mai puternica decat de obicei de a lasa totul in urma, de a da jos toate mastile, de a dezbraca toate cuvintele.

De a spune totul asa cum e sau poate de a tacea mult timp.

E dorinta de a lua totul de la capat, da, dar nu inainte de a stabili clar unde sunt acum, cine sunt si ce cred.

Ma gandeam intr-o dimineata, intarziind la serviciu, ca dupa atatia ani de soul-searching, am ajuns sa ma cunosc destul de bine, stiu cine sunt, ce vreau si ce pot, dar nu mi-e foarte clar inca ce cred eu despre mine. Pana la urma, cred ca imi sunt simpatica, imi spuneam zambind. 🙂

Nu e chiar totul asa: cine sunt si ce vreau si ce pot – le stiu, dar fara sa le articulez de fapt. N-am incercat cu adevarat niciodata si cred ca imi va fi greu. (Poate ca asta incerc sa fac acum.) Stiu lucrurile astea despre mine in felul vag care-mi e caracteristic; le simt in minte si ma gandesc ca mi-ar fi usor sa le prind si sa le ‘pin-down’, sa le pot studia. Binenteles, avand impresia ca pot sa fac lucrul asta oricand, nu il fac niciodata.

In ultimul timp la asta m-am gandit: sa cristalez lucrurile astea, care stau imprastiate prin mine. Sa pun in cuvinte mici si simple ce ‘sunt’ (desi acesta e un cuvant mare) Nu stiu cu ce sa incep (de fapt sa continui); si cand asta se intampla, schimb subiectul 🙂

*

Definiri – e un cuvant care mi-a fost drag o vreme, apoi am inceput sa il imping usor departe, obosita de ingradirile pe care le presupune, dar mai ales de limitele pe care le subliniaza. Astazi, cuvant asta mi-a dat din nou tarcoale, dar in alta forma, nedefinita inca. (Ironic, huh?)

*

(dintr-un trecut)





jocuri 2

6 08 2014
– Eu nu ma mai joc.
– Eu da.
– In situatia asta, cine castiga?
– Fraierule!




jocuri

19 06 2014

Cat fac clipele mele plus clipele tale? Tacerea ta plus incapatanarea mae? Jocurile mele plus jocurile tale se anuleaza reciproc. Iar scorul la sfarsitul timpului regulamentar e mereu 0 la 0. Am intrat in prelungiri de luni de zile. Meciul asta nu se mai termina. Nu putem remiza?, te intreb cu naivitate prefacuta. Te multumesti sa imi zambesti superior si fluieri inceputul unei noi reprize. Mingea e la mijlocul terenului, prietene – si asta e singurul moment de echilibru dintre noi.





Normal

14 05 2014

Specialitatea mea sunt povestile. Exact, decupate. Dar nu doar atat. Povestile incepute, dar neterminate si, mai nou, se pare ca si povestile terminate, dar neincepute. It’s about love, ofcourse. It always is.

Imi place al naibii de mult sa ma indragostesc de cele mai mici lucruri. Lucruri atat de mici si de ciudate, incat mi-e rusine sa le recunosc. Nu pot sa-i spun: te iubesc pentru felul in care deschizi usile la masina. 😆 Nu e amuzant!

Am avut un iubit foarte serios o data. Si m-a intrebat ce iubesc eu cel mai mult la el. I-am spus ca il iubesc pentru ca e ciufulit rau de tot dimineata si pentru ca mereu stie exact cu ce sa se imbrace. S-a suparat serios pe mine.

Acum cateva saptamani, acelasi iubit, devenit intre timp fost-iubit, mi-a spus ca ar trebui sa ma indragostesc si eu serios. ‘Cum adica, de-a binelea vrei sa spui?’, ‘Nu, vreau sa spun: normal’.

M-am gandit ca n-ar fi o idee rea sa incerc si asta. Dar se pare ca povestea s-a terminat inainte de a fi inceput. Nu cred ca ma pricep. 😛