Plutesc

12 01 2009
winding_road_by_zikon
Foto de aici.
A pluti. E un verb care ma caracterizeaza.
 
Plutesc in timp. Prezentul nu imi e de ajuns. Alunec in trecut, ma avant inspre viitor. Amestec cele trei timpuri ca pe acuarele pe plansa. Ca pe trei culori primare, dar nu rezulta gri, nu. Obtin un curcubeu de emotii, trairi, amintiri, sperante.
 
Plutesc in mine, in ceea ce sunt. Flux si reflux, sunt asa si sunt altfel, sunt si nu sunt. Nu e inconstanta, este explorare.
 
Plutesc, ma las dusa de valuri si in stanga si in dreapta, pentru ca daca as merge pe acel minunat drum drept as pierde tot ce e pe marginea acestuia. Demult, imi doream un drum drept si spuneam: Cred ca eu sunt deja pe drumul meu, dar in loc sa merg drept inainte, il traversez confuza dintr-o parte in alta. Nu mai cred acest lucru. Cred ca drumurile sunt facute pentru a calatori, nu pentru a ajunge la detinatii. Si daca nu e atat de importata destinatia, de ce m-as grabi inspre acolo, alegand drumul cel mai scurt si cel mai drept? Nu. Imi place sa ratacesc de la acest drum uneori, ma pot intoarce oricand vreau la el, stiu care este al meu. Si imi dau voie sa ma opresc din cand in cand pe marginea lui, privind la urmele de pasi venind dispre trecut si incercand sa ghicesc pe unde voi mai pluti in viitor.

Acțiuni

Information

10 responses

12 01 2009
Cristi

cam greu cu plutitu` asta… Newton a inventat gravitatia🙂

12 01 2009
cafeavecsourire

griuri colorate si zbor deghizat in suflet plutind🙂

13 01 2009
Cristian

… ma bucura ceea ce spui !🙂

zambesc si te privesc !
plutind un pic mai jos
sau chiar mai sus ca mine…;
si-mi amintesc
copilul ce privea,
acum un timp,
albastrul cerului,
din curte…

13 01 2009
ammelie

Cristi, eu zic ca Mr. Newton mai degraba a descoperit-o😛

13 01 2009
ammelie

Si da, poate ca a pluti e un fel de zbor la altitudini mici…🙂

13 01 2009
Cristian

eu il vad mai mult ca un zbor spiritual !
un zbor de gasire a unor sensuri si noi perspective
un zbor de autocunoastere si regasire
si de ce nu o manifestare a iubirii in noi insine…🙂

13 01 2009
ammelie

Si eu cred la fel, Cristian. E explorare si autoexplorare, cautari si descoperiri.

15 01 2009
Sabau Ioana

Plutime mewreu pe aripile gandurilor:)

15 01 2009
iliuta

Destinatia e ca si fericirea, probabil ca n-o atingem niciodata; si destinatia nu e ca fericirea, pentru ca fericirea o mai atingem din cand in cand-iar destinatia, nu-, dar tinde(m) catre ea, de parca ar avea gravitatie. Oamenii sunt extrem de putini pe planeta fata de celelalte lucruri(vietati) care traiesc in preajma lor, dar sunt singurii care tind catre afara propriei persoane, tind catre ceilalti. Nu stiu daca tine neaparat de vointa, foarte posibil ca da.
Daca ai cautat vreodata sa te identifici cu cineva, ai observat, poate, ca esti tu insati. Ne pierdem si ne regasim, asta-i scopul calatoriei, sa-i descoperim un scop, o destinatie.
Daca simti ca esti parte din intreaga lume, posibil ca ceilalti sa nu stie lucrul asta, posibil sa fi uitat, atunci ramane sa le amintesti ca ei sunt parte din tine.
Eu cred ca oamenii sunt mai multi, ca au uitat si si-au adus aminte. Sa dau un mic exemplu sa fiu un pic explicit. Daca un om uita ca e singur pe pamant, sigur si-ar aduce aminte celalalt ca nu e singur, si atunci s-ar intalni. Asa se face ca suntem mai multi😛 . De fapt, fiecare om e toti oamenii si toti oamenii sunt fiecare om, cam asta e ceea ce fac sa pluteasca. Daca eu raman trecut si tu te duci spre viitor, posibil sa ne intalnim acum cand ma citesti.

A pluti e un verb care nu caracterizeaza pe oricine, dar o face (si ne caracterizeaza).

16 01 2009
ammelie

Frumoase randuri, Ilipili, si multe intelesuri de descifrat printre ele. Cateva comentarii:
– Cred ca oamenii tind catre ceilalti indiferent de vointa lor, uneori chiar impotriva acesteia. Eu, uneori, imi doresc sa fiu singura si atunci e parca o lupta cu mine insami sa raman, un timp, departe de oameni. Socializarea si comunicarea sunt magneti puternici.
– Despre fericire spunea cineva ca e o stare in acelasi timp efemera si permanenta. ‘E efemera atunci cand o intalnim, uneori trecem pe langa ea atat de repede, incat nici nu ne dam seama ca exista. Permanenta, deoarece se afla peste tot, in stare de potentialitate, ca oxigenul in aer.’
– Un prieten a spus odata: ‘Nu ne-am ratacit, atata timp cat stim unde trebuie sa ajungem.’ Bine, el vorbea la propriu, nu la figurat, (ne ratacisem prin Atena😀 ), dar cred ca e o metafora frumoasa. Si adevarata.
– Imi place ideea de intersectare a timpurilor diferite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: